Vremea azi, 13 august. Căldura persistă - ce ne așteaptă în weekend

×
Codul embed a fost copiat

Vineri, căldura persistă în sud-vestul ţării, pe unde disconfortul termic se menţine ridicat. Atmosfera va fi însorită şi doar în zona Carpaţilor Meridionali se mai adună norii şi sunt posibile ploi slabe, de scurta durata.

 

Vremea în fiecare regiune

 

Vântul va avea intensificări uşoare, la munte la altitudini mari şi în Dobrogea, iar maximele pleacă de la 25 de grade în Bucovina şi vor ajunge până la 34 de grade în Oltenia.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici se anunţă soare, intensificări trecătoare ale vântului şi temperaturi în scădere uşoară faţă de ziua trecută.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim mult soare şi doar pe la munte s-ar putea să vină ploi slabe de scurtă durată. Maximele termice se opresc pe la 30 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi foarte frumoasă, cu cer curat şi temperaturi cuprinse între 25 şi 28 de grade.

Vreme plăcută aşteptăm şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Mai apar câţiva nori de decor, pe parcursul zilei şi maximele se opresc pe la 28 de grade.

În ţinuturile vestice, atmosfera va fi plăcută, vântul va sufla slab şi temperaturile, ajung pe la 31...32 de grade.

În Transilvania, vineri dimineata este răcoare şi ceaţă în depresiuni, însă temperaturile urcă treptat şi la amiază ajung la 29 de grade în vestul provinciei. Domină timpul frumos şi doar pe la munte ar putea să vină câteva ploi slabe de scurtă durată.
În sud-vestul ţării, temperaturile scad uşor, se ating cel mult 34 de grade însă disconfortul termic se menţine ridicat.

În ţinuturile sudice, scăpăm de canicula dar vremea devine călduroasă. Şansele de ploaie cresc în a doua parte a zilei, îndeosebi în zonele mai înalte iar maximele se opresc pe la 31 de grade.

 

Cum va fi vremea în București

 

În Bucureşti, vineri avem o zi frumoasã, dar calduroasã cu 32 de grade în termometre şi un vânt mai insistent. La noapte se înseninează şi se răcoreşte uşor. Minimă va ajunge pe la 15 grade.

La munte, urmează o zi plăcută în ansamblu. În zona Carpaţilor Meridionali, se mai adună norii şi izolat s-ar putea să plouă slab. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane, iar temperaturile vor fi comparabile cu cele de ieri.

Pe litoral, vineri predomina vremea frumoasã. Cerul va fi senin şi vântul va avea intensificãri trecãtoare pe parcursul zilei. Pe plajă se ating cel mult 29 de grade, iar apa mãrii va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade Celsius.

 

Ce ne așteaptă în zilele următoare

 

Sâmbătă, se înseninează şi se încălzeşte în majoritatea zonelor. După amiază, canicula revine în Banat, în sudul Crisanei, în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei. Vântul va fi mai insistent, în zona montană înaltă şi pe litoral.

Duminică vom avea caniculă în jumătatea de sud-vest a ţării, pe unde va creşte şi disconfortul termic. Apar câteva reprize de ploaie, în regiunile de munte, în vest şi nord-vest, dar în rest găsim vreme bună.

Luni, caldura se intensifică în majoritatea zonelor şi stresul termic va fi ridicat. Atmosfera va fi însorită şi doar pe la munte şi în extremitatea de vest-nord-vest, sunt posibile ploi de scurtă durată.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Canicula lovește din ce în ce mai puternic Italia. Temperatură record înregistrată în Sicilia
Canicula lovește din ce în ce mai puternic Italia. Temperatură record înregistrată în Sicilia

Este tot mai rău în Sicilia, acolo unde s-a înregistrat o temperatură record, de 48,8 grade Celsius.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.