România, lovită de ger și viscol. Temperaturile ar putea ajunge până la minus 20 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Se întorc ninsorile cu ger puternic în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol și vânt puternic la munte, dar și în zona litoralului, până duminică seară la ora 20.00.

În unele zone ale țării a nins abundent, iar vântul puternic a dărâmat mai mulți copaci și stâlpi de electricitate.

Meteorologii au extins codul galben, iar ninsorile au cuprins majoritatea zonelor. Tot de sâmbătă seară, de la ora 20.00, până duminică seară, intră în vigoare și codul portocaliu pentru zona Carpaților Meridionali, acolo unde, la altitudini mari, vântul bate cu putere, o să fie viscol și vizibilitatea o să scadă foarte mult. Codul portocaliu este valabil și pentru zona litoralului, așadar pentru Constanța și Tulcea.

Vântul va sufla cu putere și va amplifica senzația de rece, iar noaptea va aduce vreme geroasă în depresiuni. Se va instala gerul în special în regiunile intra-carpatice, acolo unde minimele vor fi între minus 10 și minus 20 de grade în estul Transilvaniei. Iar vremea rece, spun meteorologii se va menţine până la jumătate săptămânii viitoare.

Deja din cauza ninsorii, drumul de acces către stațiunea Muntele Mic, din Caraș Severin a fost blocat până spre după amiază, unde vântul a pus la pământ mai mulți brazi. A fost afectată și rețeaua electrică, sute de persoane au rămas fără energie electrică. Nu s-a putut schia, însă de mâine administratorii pârtiilor speră că vor putea da drumul instalațiilor.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 3 iunie. Disconfortul termic crește. Sunt anunțate temperaturi ridicate în cea mai mare parte a țării
Vremea azi, 3 iunie. Disconfortul termic crește. Sunt anunțate temperaturi ridicate în cea mai mare parte a țării

Ziua de luni aduce vreme instabilă și ploi în majoritatea zonelor, temperaturi ridicate și disconfort termic în sudul și în estul României.  

Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.