Prognoză meteo specială. Cum va fi vremea de Sărbători

vreme
iStock

Valorile termice estimate în cele două zile de Crăciun vor fi peste temperaturile normale ale perioadei.

În zona montană va ninge, însă stratul de zăpadă nu va fi foarte consistent, a declarat, marţi, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Teodora Cumpănaşu.

"Pentru următoarele două zile tendinţa de răcire a vremii va continua, dar, cu toate acestea, temperaturile se menţin peste cele normale la această dată. Aşteptăm valori maxime ale temperaturii aerului în marea lor majoritate între 2 şi 9 grade, cu 8-9 grade pentru regiunile sudice. Temperaturile minime vor şi acestea în scădere şi au tendinţa să devină uşor negative în majoritatea zonelor, dar cel puţin pentru următoarele două-trei nopţi nu coboară mai jos de -2 grade, în nordul şi centrul ţării. Vorbim în continuare şi de precipitaţii care devin din ce în ce mai slabe cantitativ şi nu aşteptăm să se semnaleze pe areale prea extinse. Evident că în zona montană vor continua ninsorile, la început în majoritatea masivelor, apoi în restrângere spre zona Carpaţilor Orientali. Pe creste vor mai fi unele intensificări ale vântului, dar fără să pună probleme deosebite, astfel încât Crăciunul va fi, cel puţin la munte, aşa cum şi l-au dorit foarte mulţi. În această zonă va continua să se depună şi strat de zăpadă, nu foarte consistent ce-i drept, cu o medie de 10-15 cm în plus faţă de ziua de astăzi", a subliniat Cumpănaşu.

Potrivit meteorologului, în zona Maramureşului şi a Transilvaniei, sunt prognozate pe parcursul celor două zile de Crăciun atât ploi, cât şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

"Pentru restul zonelor, pe spaţii destul de mici, vor fi ploi. La deal, în special în nordul Moldovei, în dealurile Crişanei, posibil în cursul nopţilor şi în subcarpaţii sudici să apară precipitaţii mixte, dar cu caracter izolat şi doar trecător. Una peste alta, vorbim despre o vreme bună, fără probleme deosebite. Nu aşteptăm fenomene severe, iar vestea bună este legată de prezenţa stratului de zăpadă în zona montană", a adăugat meteorologul ANM.

Citește și
Vremea se răcește. La munte vin ninsorile
Avertizare ANM - cod galben de ninsori și viscol. Județele afectate
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

În ceea ce priveşte vremea din Bucureşti, prognoza relevă că se vor înregistra valori peste cele normale în această perioadă, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor este foarte redusă.

"Chiar dacă nu mai aşteptăm acele valori termice extrem de generoase din zilele trecute, deocamdată nu ne putem plânge, pentru că vom avea valori în continuare peste cele normale, respectiv 7-8 grade în orele amiezelor, 1-2 grade noaptea. În ciuda faptului că vor fi perioade cu cer înnorat, probabilitatea pentru ploaie este destul de redusă", a spus Teodora Cumpănaşu.

Aceasta a adăugat că abia din data de 27 decembrie, în Capitală, s-ar putea înregistra temperaturi uşor negative.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Temperaturi în ușoară scădere de Crăciun. Ploi și vânt în majoritatea zonelor
Temperaturi în ușoară scădere de Crăciun. Ploi și vânt în majoritatea zonelor

Marți avem o zi destul de neplăcută, cu ploi și vânt în majoritatea zonelor și ninsori viscolite pe la munte. 

Avertizare ANM - cod galben de ninsori și viscol. Județele afectate
Avertizare ANM - cod galben de ninsori și viscol. Județele afectate

Vremea de Crăciun. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până în dimineaţa zilei de Crăciun, în zone din 19 de judeţe.

Temperaturi ridicate pentru luna decembrie. Zonele în care sunt așteptate ninsori
Temperaturi ridicate pentru luna decembrie. Zonele în care sunt așteptate ninsori

Luni temperaturile încep să scadă, dar vremea se menține caldă pentru luna Decembrie.

Informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi
Informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de precipitaţii în general moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de duminică, ora 20:00, până marţi, la ora 20:00.

Temperaturi de luna octombrie în aceste zile. Regiunea în care se vor înregistra 18 grade
Temperaturi de luna octombrie în aceste zile. Regiunea în care se vor înregistra 18 grade

Duminică va fi foarte cald pentru o zi de decembrie și vom avea maxime de la 8 grade în depresiuni, la 18 grade în sud-est.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.