Căldură mare, duminică, în toată țara. Indicele temperatură-umezeală atinge nivelul critic

×
Codul embed a fost copiat

Duminică, temperaturile continuă să crească şi o să avem o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Pe la câmpie, aerul devine greu de respirat, şi asta pentru că indicele temperatură-umezeală atinge nivelul critic, de 80 de unităţi.

În nord, nord-vest, în centru şi la munte, instabilitatea creşte la apropierea serii. Apar ploi zgomotoase, destul de abundente, ce pot lăsa 25 de litri de apă pe meru pătrat. În rest, avem atmosferă însorită şi maxime de la 27 de grade în depresiuni, până la 34 de grade în sud şi sud-est.

Noaptea ne-aduce atmosferă plăcută şi cer senin în majoritatea zonelor. Doar prin nord-vest mai sunt apar ceva înnorări şi e posibil să vină o ploaie de scurtă durată. Se face puţin mai cald decât în noaptea trecută. Vor fi de la 12 grade în zona depresionară, până la 22...23 de grade în nordul litoralului.

Luni o să avem vreme foarte caldă şi chiar caniculă prin sudul ţării. Creşte şi disconfortul termic, iar pe la amiază, atmosfera devine sufocantă în zone de câmpie. Ploile apar local pe la deal şi pe la munte, iar seara o să plouă în nord-vestul şi centrul ţării. Vor fi averse zdravene, cu tunete, fulgere şi vânt puternic, iar într-un timp foarte scurt, s-ar putea să cadă 40 de litri de apă pe metru pătrat. În rest avem mult soare, ploile apar întâmplător, iar în sudul Olteniei şi prin Muntenia se ating 35 de grade, la umbră.

Ziua de marţi ne-aduce caniculă şi atmosferă înăbuşitoare în ţinuturile sudice. Căldura se mai domoleşte în celelalte zone, iar prin nord, centru, în est şi la munte vor fi perioade cu ploi torenţiale şi multă instabilitate. În sudul Olteniei şi al Munteniei se ating 36 de grade, la umbră.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Miercuri, vremea călduroasă cuprinde majoritatea zonelor. În sud şi sud-est avem din nou caniculă şi multă zăpuşeală, iar pe la munte mai vin ceva averse în a doua parte a zilei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 3 iunie. Disconfortul termic crește. Sunt anunțate temperaturi ridicate în cea mai mare parte a țării
Vremea azi, 3 iunie. Disconfortul termic crește. Sunt anunțate temperaturi ridicate în cea mai mare parte a țării

Ziua de luni aduce vreme instabilă și ploi în majoritatea zonelor, temperaturi ridicate și disconfort termic în sudul și în estul României.  

Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.