Reacția unor turiști veniți să doarmă în iglu la Bâlea Lac. „Avem un pic de alcool”

×
Codul embed a fost copiat

De ziua Micii Uniri, cei care au liber de la servici au pornit în număr mare spre stațiunile de la munte.

Dar înainte să se prindă în vreo horă pe la cabane, s-au trezit prinși fără voia lor în nesfârșita „horă" a aglomerației, care se întinde veșnic pe DN1.

Filmată din elicopter, coloana de maşini de pe Drumul Naţional 1 părea să nu aibă sfârşit. Mii de români care se aflau pe şosea gândeau acelaşi lucru.

Şoferii au dat primul test al rezistenţei în traficul aglomerat pe centura ocolitoare a Ploieștiului, unde s-au format ambuteiaje.

Apoi, au stat blocaţi în trafic aproape de Nistoresti, iar de aici şi până la Comarnic - o distanţă de şapte kilometri - au mers bară la bară.

Citește și
dn1
Cum vrea ministrul Transporturilor să transforme drumurile forestiere într-o alternativă la DN1
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Între Buşteni, Azuga şi Predeal şoferii şi-au adus aminte de promisiunea unei autostrăzi spre munte.

Nici în staţiuni nu au scăpat de aglomeraţie. În Sinaia, de pildă, la instalaţiile de cablu s-a format cozi lungi, iar pe părţii s-a schiat om lângă om.

Mai norocoşi au fost turiştii care au ales pentru acest final de săptămâna - zona acoperită de zăpadă de la Bâlea Lac. Pe apă îngheţată, unii au alunecat cu barca trasă de snowmobil.

Alţii au testat derdeluşul cu colacul.

Temperaturile ridicate din această iarnă au făcut imposibilă construcția hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac. În locul lui au fost ridicate însă igluuri din zăpadă.

Turistă: „Ne-am pregătit să dormim afară în frig, avem multe haine şi un pic de alcool, să ne ţină de cald."

Eugen Petri, artist plastic: „Fiecare iglu are o tematică, căluţii de mare, avem meduzele, crabii, peştii. Lucrăm de saptămâna  trecută şi mai avem 3 igluuri de făcut care vor fi recepţia şi cele 2 restaurante."

O noapte de cazare într-un iglu, la peste 2.000 de metri altitudine, costă aproape 500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aglomerație pe DN 1. S-a circulat bară la bară pe Valea Prahovei
Aglomerație pe DN 1. S-a circulat bară la bară pe Valea Prahovei

Weekendul prelungit cu această zi de vacanță pentru elevi și o bună parte dintre salariați, a început cu un trafic intens pe Valea Prahovei către stațiunile de munte.

Cum vrea ministrul Transporturilor să transforme drumurile forestiere într-o alternativă la DN1
Cum vrea ministrul Transporturilor să transforme drumurile forestiere într-o alternativă la DN1

După ce a petrecut şapte ore în trafic între Bucureşti şi Braşov, pe DN1, ministrul Transporurilor a început să caute soluţii ca să îi scape pe şoferi de aglomeraţia de pe acest drum.

Alternativa la DN1 propusă de ministrul Transporturilor: Am identificat un drum forestier
Alternativa la DN1 propusă de ministrul Transporturilor: Am identificat un drum forestier

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a propus marţi mai multe soluţii temporare de reducere a blocajelor rutiere de pe DN1 din Valea Prahovei până la finalizarea autostrăzii Comarnic Braşov, printre care şi folosirea unui drum forestier în zona Azuga.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.