Studiu: Protecţia vaccinurilor Moderna scade în timp. Sunt necesare doze de rapel

vaccin moderna

Noi date dintr-un studiu de amploare pe vaccinul propriu anti-COVID-19 realizat de Moderna Inc arată că protecţia scade în timp, ceea ce indică nevoia administrării de doze de rapel sau de ranfort, conform companiei americane, transmite joi Reuters.

Câteva studii recente au sugerat că vaccinul produs de Moderna ar fi mai bun decât cel similar produs de Pfizer şi de partenerul său german, BioNTech SE, în ceea ce priveşte menţinerea eficienţei în timp. Unii experţi erau de părere că diferenţa ar fi legată de doza mai ridicată de ARN mesager (mARN) din vaccinul Moderna şi de intervalul uşor mai mare dintre prima şi cea de-a doua inoculare.

Analiza publicată miercuri de compania Moderna, citată de Agerpres, arată o scădere a eficacităţii vaccinului Moderna în timp, fiind înregistrate rate mai ridicate de infectare printre persoanele vaccinate cu aproximativ 13 luni în urmă, prin comparaţie cu cele vaccinate cu aproximativ opt luni în urmă. Studiul nu este încă verificat în regim peer-review.

Moderna a aplicat la 1 septembrie o solicitare pentru obţinerea autorizaţiei pentru o a treia doză de rapel pentru vaccinul său, din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

În noul studiu, Moderna a comparat performanţa vaccinului în cazul a peste 14.000 de voluntari vaccinaţi în perioada iulie - octombrie 2020 cu performanţa în cazul a aproximativ 11.000 de voluntari ce s-au aflat iniţial în grupul placebo, dar care au fost vaccinaţi între decembrie 2020 şi martie 2021, după eliberarea autorizaţiei de folosire de urgenţă în SUA pentru acest vaccin.

Citește și
anthony fauci
Fauci: În curând va fi aprobat rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au fost identificate 88 de cazuri de COVID-19 în rândul celor care au făcut cele două doze mai recent, în comparaţie cu 162 de cazuri în rândul celor vaccinaţi anul trecut. În total, însă, doar 19 cazuri au fost considerate drept severe, un indiciu cheie privind evaluarea scăderii protecţiei.

Concluzia Moderna este că scăderea protecţiei, observată în noua analiză, întăreşte ideea că sunt necesare doze de rapel pentru persoanele vaccinate cu schema completă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Și Moderna lucrează la un vaccin într-o singură doză care combină rapelul Covid-19 cu un ser experimental pentru gripă
Și Moderna lucrează la un vaccin într-o singură doză care combină rapelul Covid-19 cu un ser experimental pentru gripă

Compania farmaceutică americană Moderna a anunţat joi că dezvoltă un vaccin într-o singură doză care combină un rapel pentru Covid-19 cu vaccinul său experimental pentru gripă.

Fauci: În curând va fi aprobat rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech
Fauci: În curând va fi aprobat rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech

Cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat că autorităţile de reglementare din Statele Unite vor aproba în curând rapelul vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BionTech, transmite Reuters, scrie News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.