Purtarea a două măşti suprapuse sau a unei măşti chirurgicale strânse oferă o protecţie sporită contra răspândirii SARS-CoV-2

masca
Shutterstock

Purtarea a două măşti suprapuse sau a unei măşti chirurgicale strânse oferă o protecţie sporită contra răspândirii în aer a coronavirusului, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane făcut public miercuri, scrie AFP.

 

Masca reduce semnificativ expirarea picăturilor de la persoanele infectate şi reduce expunerea la aceste particule a persoanelor necontaminate, aminteşte Centrul american pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (CDC) în acest studiu.

Dar măştile din pânză şi măştile chirurgicale sunt mai slabe decât măştile KN95 (sau FFP2), ceea ce creşte riscul ca aerul să pătrundă prin lateral, transmite News.ro.

În ianuarie, CDC a făcut simulări în laborator pentru reducerea scurgerilor cu o mască de ţesătură suprapusă unei măşti chirurgicale, apoi cu o mască chirurgicală cu benzi elastice legate lângă marginile care sunt pliate spre interior.

Citește și
mască
Ce a pațit o femeie din Oradea, care nu purta corect masca și s-a certat cu polițiștii
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

În timp ce masca chirurgicală fără legătură şi masca din ţesătură nu blochează decât 42% şi 44,3%, respectiv aerosoli dispersaţi de o tuse, combinaţia celor două reprezintă 92,5% protecţie.

Într-un alt experiment, expunerea la o persoană infectată fără mască a fost redusă cu 83% cu o mască dublă şi cu 64,5% cu o mască legată la faţă sau din plastic sau cu un încălzitor de gât din nailon purtat peste o mască chirurgicală.

„Asta înseamnă că aceste măşti funcţionează şi că funcţionează mai bine când sunt ajustate şi purtate corect", a afirmat Rochelle Walensky, directoarea CDC, în timpul unei conferinţe de presă.

În contextul în care noi variante mai contagioase de coronavirus se răspândesc în Statele Unite, aceste experimente susţin studii anterioare privind necesitatea de a purta măşti de calitate mai bună, respectând standarde mai stricte sau măşti suprapuse.

Comunitatea ştiiţifică este de acord că virusul este răspândit în aer şi că există din ce în ce mai mult dovezi că picăturile foarte fine pot zbura până la câţiva metri când cineva vorbeşte sau respiră.

„Cercetătorii au demonstrat că infecţiile şi decesele din cauza Covid-19 scad. Cu infectări, spitalizări şi decese încă la nivel ridicat, nu este momentul să renunţăm la mască datorită purtării măştii la nivel general”, a adăugat Walensky.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară de Covid-19, cu peste 468.000 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele care refuză să poarte masca de protecție
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele care refuză să poarte masca de protecție

Persoanele care refuză să poarte masca de protecție și să respecte măsurile sanitare ar putea suferi de tulburări de personalitate antisocială, arată un nou studiu al cercetătorilor din Brazilia, potrivit Independent.

Ce a pațit o femeie din Oradea, care nu purta corect masca și s-a certat cu polițiștii
Ce a pațit o femeie din Oradea, care nu purta corect masca și s-a certat cu polițiștii

S-a iscat un adevărat tărăboi lângă o piaţă din Oradea, din cauza nepurtării corecte a măştii. Poliţiştii au observat o femeia care nu ţinea corect pe față masca de protecţie şi i-au atras atenţia.

Bărbat de 36 de ani, căutat pentru furt calificat, prins de jandarmi, pentru că nu purta masca de protecţie
Bărbat de 36 de ani, căutat pentru furt calificat, prins de jandarmi, pentru că nu purta masca de protecţie

Un bărbat dat în urmărire în luna noiembrie pentru furt a fost prins de jandarmi, duminică, după ce a fost oprit pentru că nu purta masca de protecţie, informează Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei.

Studiu: Oamenii sunt predispuşi să încalce regulile care îi protejează de Covid în familie sau între prieteni
Studiu: Oamenii sunt predispuşi să încalce regulile care îi protejează de Covid în familie sau între prieteni

Un studiu recent realizat de psihologi din Europa a scos la iveală faptul că de multe ori suntem predispuși să renunțăm la masca de protecție sau la distanță în preajma celor apropiați.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.