Misiune inedită NASA. O capsulă cu o mostră din „cel mai periculos” asteroid din sistemul nostru solar a aterizat în Utah

×
Codul embed a fost copiat

O capsulă NASA care transporta o mostră din asteroidul Bennu a aterizat în deșertul din statul american Utah.

 

Un elicopter a transportat obiectul la un institut de cercetare din Houston, unde încărcătura va fi analizată de astrofizicienii americani. Aterizarea nu a fost lipsită de emoții.

În 13 minute capsula încetinit de la o viteză de 43.000 de kilometri pe oră, la sub 20 de kilometri pe oră, cu ajutorul a două parașute.

NASA a lansat în urmă cu șapte ani sonda Osirix-Rex, într-o misiune menită să-l studieze pe Bennu, un asteroid socotit a fi „cel mai periculos” din sistemul nostru solar.

După ce l-a cartografiat timp de un an, a reușit, în 2020, să se apropie de el suficient de mult pentru a lua o mostră consistentă de sol.

Citește și
bennu, osiris rex
O capsulă NASA se întoarce acasă după şapte ani cu „daruri” pentru Terra. Ce a colectat de pe asteroidul Bennu
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ar fi vorba de 250 de grame de pietriș și praf, cu mult peste cele 5 grame obținute de o sondă japoneză de pe un alt asteroid. Compoziția chimică a lui Bennu poate oferi indicii prețioase despre cum a apărut viața pe Pământ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Capsula NASA cu mostre din asteroidul Bennu a aterizat pe Pământ. De ce prezintă interes pentru oamenii de știință | VIDEO
Capsula NASA cu mostre din asteroidul Bennu a aterizat pe Pământ. De ce prezintă interes pentru oamenii de știință | VIDEO

O sondă Nasa, care a adunat praf şi fragmente de rocă de pe un asteroid numit Bennu, a aterizat, duminică, în siguranţă pe Pământ, relatează BBC şi Reuters, citate de News.ro.

 

 

O capsulă NASA se întoarce acasă după şapte ani cu „daruri” pentru Terra. Ce a colectat de pe asteroidul Bennu
O capsulă NASA se întoarce acasă după şapte ani cu „daruri” pentru Terra. Ce a colectat de pe asteroidul Bennu

O capsulă mică în formă de farfurie care transportă jumătate de kilogram de pietre şi praf colectate de pe un asteroid numit Bennu este aşteptată să intre duminică în atmosfera Pământului cu o viteză ameţitoare de 27.650 km/h.

NASA are un plan în stilul filmului ”Armageddon”, pentru a preveni un eventual impact al unui asteroid cu Pământul
NASA are un plan în stilul filmului ”Armageddon”, pentru a preveni un eventual impact al unui asteroid cu Pământul

Oamenii de știință cred că un asteroid de mărimea clădirii Empire State Building ar putea lovi Pământul peste 159 de ani - astfel că, acum, experții NASA finalizează planurile pentru o deviere în stilul filmului ”Armageddon”, dacă va fi nevoie.

Un asteroid potenţial periculos, descoperit în apropierea Pământului. Ce spun specialiștii
Un asteroid potenţial periculos, descoperit în apropierea Pământului. Ce spun specialiștii

Astronomii au descoperit un asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori în apropiere de Terra graţie unui nou algoritm ce a fost conceput pentru detectarea rocilor spaţiale mari şi potenţial letale, informează livescience.com, citat de Agerpres.

NASA a reprogramat misiunea către asteroidul Psyche. Este plin de metale rare și ar putea fi nucleul unei noi planete
NASA a reprogramat misiunea către asteroidul Psyche. Este plin de metale rare și ar putea fi nucleul unei noi planete

NASA a stabilit o nouă dată pentru misiunea sa către un asteroid masiv, bogat în metale.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.