Medicii din Italia susțin că noul coronavirus își pierde din putere: „Din punct de vedere clinic, virusul nu mai există”

Povestea „pacientului 1” din Italia, vindecat de coronavirus. Tatăl lui a murit
Getty

Noul coronavirus își pierde din putere și a devenit mult mai puțin letal, susține un doctor din Italia.

„În realitate, din punct de vedere clinic, virusul nu mai există în Italia. Prelevările efectuate în cursul ultimelor zece zile au arătat o încărcătură virală absolut infinitezimală în termeni cantitativi, în comparaţie cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două. Trebuie sa redevenim o țară normală. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru terorizarea țării”, a declarat directorul spitalului San Raffaele din Milano.

Zangrillo a spus că unii experți se tem prea mult de apariția unui al doilea val de infecții, iar politicienii trebuie să țină seama de noua realitate, potrivit Reuters.

De asemenea, un alt medic din nordul Italiei a declarat că și el a observat faptul că noul virus își pierde din putere.

„Puterea pe care virusul a avut-o acum două luni nu este aceeași putere pe care o are astăzi”, a mai spus Matteo Bassetti, șeful clinicii de boli infecțioase de la spitalul San Martino din orașul Genova.

Citește și
coronavirus
Vești bune. O țară europeană grav afectată de pandemia de coronavirus nu a mai înregistrat niciun deces
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Guvernul a cerut prudență, spunând că este prea devreme pentru a se considera o luptă câștigată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Spitalul
Spitalul "Bagdasar-Arseni" confirmă 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitate: „În niciun caz nu vorbim de un focar”

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" confirmă informaţia apărută în mass-media privind existenţa a 16 cazuri de COVID-19 la personalul din unitatea sanitară.

Vești bune. O țară europeană grav afectată de pandemia de coronavirus nu a mai înregistrat niciun deces
Vești bune. O țară europeană grav afectată de pandemia de coronavirus nu a mai înregistrat niciun deces

Ministerul spaniol al Sănătăţii a anunţat luni, pentru ultimele 24 de ore, o nouă scădere a numărului contaminărilor de Covid-19 şi zero decese.

România, pe panta descendentă a epidemiei COVID-19. Ce va urma însă la toamnă
România, pe panta descendentă a epidemiei COVID-19. Ce va urma însă la toamnă

Noul coronavirus dă semne că pierde din intensitate și sunt șanse mari să avem o vară mai ușoară.

Măștile folosite, o amenințare uriaşă. Ce nu ştiu cei care le aruncă pe jos
Măștile folosite, o amenințare uriaşă. Ce nu ştiu cei care le aruncă pe jos

Măștile de protecție, atât de necesare în această perioadă și purtate de milioane de oameni, se transformă într-o amenințare pentru mediu.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.