Tampa Bay s-a impus în Super Bowl 2021. Tom Brady a obținut al șaptelea titlu de campion în NFL

Tom Brady
Profimedia

Echipa Tampa Bay Buccaneers a câştigat pentru a doua oară în istoria sa trofeul Super Bowl, detronând-o pe Kansas City Chief, formaţie pe care a învins-o cu 31-9 în finala Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).

Cu această ocazie celebrul quartreback Tom Brady, în vârstă de 43 ani, şi-a trecut în palmares al şaptelea titlu de campion al NFL în 21 de sezoane, confirmând încă o dată că este cel mai mare jucător din istoria acestei competiţii.

Brady a fost desemnat, de altfel, cel mai valoros jucător (MVP) al meciului, pe parcursul căruia şi-a condus echipa cu o mână de fier, reuşind trei lansări de touchdown, fructificate de colegii săi din ofensivă.

Buccaneers, care cucerise primul său trofeu în 2003, a devenit cu această ocazie prima echipă din NFL care a disputat un Super Bowl pe propria arenă, Raymond James Stadium.

Din cauza măsurilor pentru combaterea Covid-19, în tribune au fost prezenţi doar 25.000 de spectatori, inclusiv 7.500 de angajaţi ai serviciilor de sănătate, presăraţi printre 30.000 de decupaje de carton cu feţe fericite, potrivit Agerpres.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Vedeta muzicii country Eric Church şi cântăreaţa Jazmine Sullivan au interpretat imnul Statelor Unite, în timp ce tradiţionalul show din pauza Super Bowl-ului a fost susţinut de solistul R&B The Weeknd.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.