Novak Djokovic riscă să provoace o nouă controversă. Mesaj de la Roland Garros: ”Kosovo este inima Serbiei”

Novak Djokovic

Numărul trei mondial, tenismanul sârb Novak Djokovic, riscă să provoace o nouă controversă politică la Open-ul francez de la Roland Garros.

 

Luni, el a scris un mesaj despre situaţia din Kosovo, după victoria sa din primul tur, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Kosovo este inima Serbiei. Opriţi violenţa”, a scris pe obiectivul camerei, în limba sârbă, Djokovic, de 22 de ori campion de Grand Slam.

"Kosovo este leagănul nostru, fortăreaţa noastră, centrul celor mai importante lucruri pentru ţara noastră... Sunt multe motive pentru care am scris asta pe cameră", a declarat presei sârbe Djokovic, în vârstă de 36 de ani, citat de postul de radioul RFI.

Citește și
soldati, Serbia, armata
Preşedintele Serbiei a pus armata ţării în alertă maximă de luptă. Au fost trimiși soldați la granița cu Kosovo
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Federaţia franceză de tenis (FFT), care organizează turneul, a declarat pentru Reuters că "nu există reguli oficiale de Grand Slam cu privire la ceea ce jucătorii pot sau nu pot spune. FFT nu va face nicio declaraţie şi nu va lua nicio poziţie în această chestiune".

Reuters aminteşte că Novak Djokovic şi-a apărat tatăl la Australian Open în luna ianuarie, când a apărut un videoclip în care acesta poza alături de nişte fani ţinând steaguri ruseşti în plin război declanşat de Moscova în Ucraina.

Conform AFP, un număr de aproximativ 30 de membri ai forţei internaţionale conduse de NATO în Kosovo (KFOR) au fost răniţi luni în confruntări cu manifestanţii sârbi care cer plecarea primarilor albanezi, Belgradul raportând zeci de răniţi printre protestatari.

În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, soldate cu alegerea primarilor albanezi, cu o participare de mai puţin de 3,5%.

Aceşti primari au fost învestiţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, iar apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite au fost ignorate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Momentul în care forțele NATO sunt atacate de etnicii sârbi din regiunea Kosovo. Mai mulți soldați au fost răniți
VIDEO. Momentul în care forțele NATO sunt atacate de etnicii sârbi din regiunea Kosovo. Mai mulți soldați au fost răniți

În jur de 25 de soldaţi ai forţelor NATO de menţinere a păcii care apărau trei primării din nordul Kosovo au fost răniţi, luni, în ciocniri cu protestatari sârbi.  

Preşedintele Serbiei a pus armata ţării în alertă maximă de luptă. Au fost trimiși soldați la granița cu Kosovo
Preşedintele Serbiei a pus armata ţării în alertă maximă de luptă. Au fost trimiși soldați la granița cu Kosovo

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a plasat armata ţării în alertă maximă de luptă şi a ordonat unităţilor să se deplaseze mai aproape de frontiera cu Kosovo.

 

Ungaria anunță că nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei: „Vom vota împotrivă”
Ungaria anunță că nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei: „Vom vota împotrivă”

Ungaria nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei, organizaţia paneuropeană axată pe problematica drepturilor omului, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Președintele Aleksandar Vucic: NATO a refuzat cererea Serbiei de a trimite soldați în Kosovo
Președintele Aleksandar Vucic: NATO a refuzat cererea Serbiei de a trimite soldați în Kosovo

Misiunea NATO în Kosovo, KFOR, a refuzat cererea guvernului Serbiei de a trimite până la 1.000 de militari şi poliţişti în Kosovo în urma unui val de ciocniri între sârbi şi autorităţile albaneze din Kosovo.  

Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate. Două puncte de trecere către Serbia au fost deschise
Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate. Două puncte de trecere către Serbia au fost deschise

Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate, iar punctele de trecere către Serbia Jarinje şi Brnjak au fost deschise, informează, vineri, Reuters şi Tanjug.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.