Ianis Hagi, după ce România s-a calificat la EURO 2024: "Am demonstrat că am fost pregătiți"

Ianis Hagi
Getty

Echipa națională de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a a învins, sâmbătă, în Ungaria, reprezentativa Israelului, scor 2-1. Golurile noastre au fost marcate de George Pușcaș ('10) și de Ianis Hagi ('63).

Calificarea a venit la trei decenii distanță după ce Anghel Iordănescu și Gică Hagi au dus România la Cupa Mondială din 1994.

Acum, copiii acestora, Edi Iordănescu și Ianis Hagi, au reușit și ei o performanță importantă pentru fotbalul românesc. Cu toate acestea, Ianis Hagi a afirmat că nu crede în coincidențe, ci în destin.

"Am reușit să ne calificăm în 9 meciuri, ceea ce e foarte bine. Suntem foarte fericiți. Am demonstrat că am fost pregătiți. Golul lor nu a schimbat multe, știam că trebuie să fim echilibrați. Știm foarte bine unde suntem. În seara asta ne-am adaptat foarte bine, așa cum am făcut-o în toată campania. Ne-am continuat planul și a venit și golul nostru.

Nici nu mai știu cum a ajuns mingea la mine, la golul doi. Era la un moment dat la Răzvan, după a sărit la mine și am întors-o la colțul scurt. S-a simțit calificarea după acel gol.

Citește și
ianis hagi si iubita elena tanase
Ianis Hagi se însoară. Cine este Elena Tănase, viitoarea soție a tânărului fotbalist | FOTO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Nu cred în coincidențe, cred în destin. Îți faci destinul prin muncă. Domnul Iordănescu este un muncitor, eu sunt un muncitor. Putem să ne luptăm de la egal la egal cu orice echipă. Ne-am calificat la EURO, România a fost pregătită de la primul meci și s-a văzut asta.

Rămâne să jucăm pe Arena Națională cu un stadion plin, încercăm să-i facem fericiți pe suporteri. Să terminăm pe primul loc ar fi un avantaj pentru toată țara, asta ne dorim", a declarat Ianis Hagi, după victoria cu Israel, potrivit Sport.ro.

EURO 24 va fi transmis în exclusivitate în România pe PRO TV și VOYO.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ianis Hagi a debutat la învingători. Alaves a învins pe Valencia, scor 1-0
Ianis Hagi a debutat la învingători. Alaves a învins pe Valencia, scor 1-0

Echipa spaniolă Deportivo Alaves s-a impus sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa formaţiei Valencia, într-un meci din etapa a patra a campionatului spaniol, La Liga.

Ianis Hagi se însoară. Cine este Elena Tănase, viitoarea soție a tânărului fotbalist | FOTO
Ianis Hagi se însoară. Cine este Elena Tănase, viitoarea soție a tânărului fotbalist | FOTO

Ianis Hagi și Elena Tănase urmează să se căsătorească. Cei doi îndrăgostiți se află într-o vacanță romantică la Paris, acolo unde a și avut loc cererea în căsătorie.

 

Ianis Hagi și-a cerut iubita în căsătorie la Paris. Reacția tatălui său, Gică Hagi | GALERIE FOTO
Ianis Hagi și-a cerut iubita în căsătorie la Paris. Reacția tatălui său, Gică Hagi | GALERIE FOTO

Fiul lui Gică Hagi, Ianis, și-a cerut iubita în căsătorie la Paris, în fața Turnului Eiffel. Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani.

Ianis Hagi, infectat cu coronavirus. Tricolorul a intrat imediat în izolare
Ianis Hagi, infectat cu coronavirus. Tricolorul a intrat imediat în izolare

Ianis Hagi a fost depistat pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 la un test obligatoriu efectuat înaintea meciului cu Macedonia de Nord.

Prietena lui Ianis Hagi a produs un accident cu patru maşini implicate, o tânără ajungând la spital
Prietena lui Ianis Hagi a produs un accident cu patru maşini implicate, o tânără ajungând la spital

Elena Tănase, prietena fotbalistului Ianis Hagi, a fost pusă sub acuzare de poliţişti după ce ar fi provocat un accident cu implicarea a patru maşini, în urma căruia o tânără a ajuns la spital, informează The Scottish Sun, potrivit News.ro.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.