Gerard Pique se retrage din fotbal. Mesajul sportivului după anunțul total neașteptat

Gerard Pique
Getty

Fundaşul în vârstă de 35 de ani al echipei FC Barcelona, Gerard Pique, a anunţat joi că meciul cu Almeria, din etapa următoare a campionatului spaniol, va fi ultimul din cariera sa de fotbalist.  

Gerard Pique, campion mondial cu Spania în 2010, va pune punct carierei sale de jucător în meciul din La Liga, cu Almeria, de sâmbătă, 5 noiembrie, conform News.ro.

Pique (35 de ani), a jucat în carieră pentru Manchester United, Real Zaragoza şi FC Barcelona. A adunat 102 selecţii şi 5 goluri pentru Spania, fiind campion mondial în 2010 şi campion european în 2012.

În palmaresul lui Pique mai sunt 8 titluri de campion al Spaniei, un titlu de campion al Angliei, 4 trofee UEFA Champions League (3 cu Barcelona şi unul cu Manchester United), trei Supercupe ale Europei (Barcelona) şi trei titluri de Campion Mondial al Cluburilor (2009, 2011, 2015).

„De când eram mic, nu mi-am dorit doar să fiu fotbalist. Mi-am dorit să fiu jucătorul Barcelonei. M-am gândit foarte mult la copilul din mine în ultima perioadă. Sunt 25 de ani de când am fost la Barcelona, am plecat, dar m-am întors. Sâmbata aceasta, va fi ultimul meu joc pe Camp Nou. Voi deveni din nou un suporter și voi susține echipa", a transmis el.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gerard Pique s-a afișat în public cu noua iubită, în vârstă de 23 de ani. Shakira ar fi furioasă pe fostul ei soț. FOTO
Gerard Pique s-a afișat în public cu noua iubită, în vârstă de 23 de ani. Shakira ar fi furioasă pe fostul ei soț. FOTO

Fotbalistul Gerard Pique, în vârstă de 35 de ani, s-a afișat cu noua iubită, Clara Chia Marti, în vârstă de 23 de ani. Cei doi au participat împreună la o nuntă pe Costa Brava din Catalonia, Spania, sâmbătă, 20 august.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.