Cristiano Ronaldo, debut cu ochiul vânăt și fără gol marcat în tricoul lui Al-Nassr | VIDEO

Cristiano Ronaldo
Profimedia

Cristiano Ronaldo, 37 de ani, și-a făcut, în sfârșit, debutul în fotbalul din Arabia Saudită, în tricoul echipei Al-Nassr.

Duminică, 22 ianuarie, starul portughez a fost fost căpitanul formației saudite în meciul disputat pe propriul teren împotriva lui Al-Ettifaq.

CR7 i-a speriat pe fanii noii sale echipe. El a apărut pe teren cu o vânătaie sub ochiul stâng. Lusitanul s-a ales cu acest semn după ce a fost lovit cu pumnul în timpul amicalului de săptămâna trecută cu Paris Saint-Germain.

Cristiano Ronaldo are o vânătaie sub ochiul stâng. Foto: Getty

Citește și
messi ronaldo
Un bilet la meciul dintre Messi și Cristiano Ronaldo a ajuns că coste 2,66 milioane de dolari. Cum e posibil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai exact, vânătaia respectivă a fost rezultatul unui duel cu portarul Keylor Navas, care, în încercarea de a boxa mingea, l-a lovit cu pumnul în figură pe fostul său coleg de la Real Madrid.

Deși Cristiano Ronaldo nu a reușit să marcheze la debut, Al-Nassr a câștigat partida cu Al-Ettifaq, scor 1-0.

Stadionul “Mrsool Park”, arena lui Al-Nassr, a fost plin la acest meci. 25.000 de fani au venit să-l vadă pe starul portughez la debutul în tricoul echipei galben-albastre. Suporterii au realizat o coregrafie dedicată lui CR7.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cristiano Ronaldo, criticat de Eric Cantona, o legendă a lui Manchester United. ”E ca și cum ai muri”
Cristiano Ronaldo, criticat de Eric Cantona, o legendă a lui Manchester United. ”E ca și cum ai muri”

Fostul jucător francez al echipei Manchester United, Eric Cantona, este o voce cu autoritate în mediul Red Devils şi consideră că portughezul Cristiano Ronaldo nu îşi gestionează bine ultima parte a carierei, informează Marca.

 

Un bilet la meciul dintre Messi și Cristiano Ronaldo a ajuns că coste 2,66 milioane de dolari. Cum e posibil
Un bilet la meciul dintre Messi și Cristiano Ronaldo a ajuns că coste 2,66 milioane de dolari. Cum e posibil

Un om de afaceri saudit a depus cea mai mare ofertă de până acum, 2,66 milioane dolari, în licitaţia pentru achiziţia unui bilet la meciul care va semna un nou capitol în rivalitatea dintre starurile fotbalului mondial Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Cristiano Ronaldo și-a vândut Balonul de Aur din 2013 celui mai bogat om din Israel. Suma obținută este uriașă
Cristiano Ronaldo și-a vândut Balonul de Aur din 2013 celui mai bogat om din Israel. Suma obținută este uriașă

Cristiano Ronaldo, 37 de ani, a donat în scopuri caritabile o replică a Balonului de Aur pe care l-a câștigat în 2013.

Suma uriașă pe care o va încasa Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită. Cât va câștiga pentru a promova candidatura la Mondiale
Suma uriașă pe care o va încasa Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită. Cât va câștiga pentru a promova candidatura la Mondiale

Starul fotbalului Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a regatului pentru Cupa Mondială din 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată noului său club.

 

Cristiano Ronaldo ''a fost un mare jucător...'', a spus Ladislau Boloni
Cristiano Ronaldo ''a fost un mare jucător...'', a spus Ladislau Boloni

"A fost un mare jucător...", a declarat despre Cristiano Ronaldo, pentru site-ul belgian walfoot.be, antrenorul român Ladislau Boloni, sub comanda căruia atacantul portughez a debutat ca profesionist în anul 2002 la Sporting Lisabona, când avea 17 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.