Protest al angajaților HoReCa, organizat miercuri în toată țara: "Pentru a trage un semnal de alarmă"

restaurant
Shutterstock

Angajaţii din HoReCa vor protesta, miercuri, între orele 17-18, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie.

“Ignoranţa autorităţilor este pe cale să ruineze una dintre cele mai importante industrii ale României! Dacă lucrezi în sau pentru industria Horeca participă la protestul de miercuri 19 august pentru a trage impreună un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 ce lucrează în această industrie”, au transmis reprezentanţii HoReCa pe pagina sa de Facebook, potrivit News.ro

Astfel, miercuri, între orele 17 şi 18 angajaţii HoReCa vor întrerupe vânzarea şi se vor poziţiona în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte, protestul urmând să respecte normele de prevenire a răspândirii Covid-19.

De asemenea, Organizaţia Patronală Hora a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în legătură cu situaţia din acest domeniu. Astfel, Hora îşi exprimă îngrijorarea cu privire la efectele dezastruoase create de răspândirea virusului Covid-19 în industria ospitalităţii, efecte care se resimt în toată industria turismului la nivel mondial.

Potrivit studiului comandat de Hora, împreună cu organizaţiile membre in APT (Alianţa Pentru Turism), efectuat pe o perioadă de 5 ani, aportul HoReCa la PIB este de aproximativ 5,07% după cum urmează: impact financiar direct (valoare adăugată) - 3,42%; impact social (salarii angajaţi şi aport consum) - 0,91%; impact financiar indirect (furnizori si investiţii) - 0,74%.

Citește și
grecia
Grecia închide barurile și restaurantele la miezul nopții, după explozia cazurilor de Covid-19
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Scrisoare trimisă către premierul Ludovic Orban

 

“Lipsa predictibilităţii din industria Horeca în climatul economic actual nu face decât să împingă pe marginea prăpastiei antreprenorii care astăzi au în derulare investiţii, responsabilităţi majore faţă de angajaţi, contracte de închiriere şi leasing, contracte cu clienţii externi, contracte de prestări servicii, contracte de servicii auxiliare, etc. În ceea ce priveşte activitatea din alte ţări europene se poate observa că industria Horeca poate funcţiona. În afara României, toate ţările Comunităţii Europene au redeschis restaurantele (interior şi exterior) cu reglementări stricte, respectarea acestora fiind sub atenta supraveghere a statului, acesta reuşind astfel să menţină un număr mult mai mic de cazuri de îmbolnăvire faţă de România”, se arată în scrisoarea deschisă premierului Orban.

Documentul precizează că redeschiderea teraselor la 1 iunie nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate.

“Putem concluziona că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face in siguranţă, în unităţile în care se respectă reglementările. Aşa cum s-a putut observa, creşterea numărului de îmbolnăviri a avut loc la două săptămâni de la începerea vacanţelor din zonele turistice. În lipsa unor reglementări clare, restaurantele au întâmpinat dificultăţi iar incapacitatea autorităţii centrale şi locale de a urmări respectarea regulilor a dus la suprareglementări şi controale abuzive, multe dintre ele fără a avea legătură cu situaţia pandemică în care ne aflăm”, a mai precizat sursa citată.

Proprietarii şi operatorii din HoReCa consideră, în scrisoarea deschisă adresată premierului Ludovic Orban, că sunt trataţi incorect de către guvern în comparaţie cu celelalte industrii. Reprezentanţii HoReCa solicită Guvernului redeschiderea în cel mai scurt timp a restaurantelor în interior, cu respectarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19; asigurarea distanţării fizice prin menţinerea unui mese libere între două mese ocupate; evitarea aglomerărilor de persoane la ghişee şi grupuri sanitare; purtarea obligatorie a măştii de către client în momentul deplasării către grupurile sanitare, la intrarea sau ieşirea din restaurant.

De asemenea, reprezentanţii HoReCa au mai precizat că vor asigura dispozitive şi substanţe virulicide necesare dezinfectării mâinilor clienţilor şi informarea acestora cu privire la modul de utilizare; că vor informa clienţii asupra regulilor de igienă şi distanţare fizică precum şi a necesităţii limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul; că va fi asigurată curăţarea şi dezinfectarea cu substanţe bactericide şi virulicide a spaţiilor/suprafeţelor unde au acces clienţii şi a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei.

Aceştia au cerut şi eliminarea obligativităţii purtării mănuşilor de către personalul de servire în interiorul restaurantului, precizând că ei consideră că este mult mai eficientă spălarea frecventă si directă a mâinilor.

Reprezentanţii industriei ospitalităţii mai cer Guvernului eliminarea impozitului specific pentru anul 2021, respectiv 40 de milioane de euro anual, reglementarea bacşişului/tip-ului din industrie ca venit din alte surse, fără plată CASS; clasificarea grupurilor de firme afiliate ca parte a IMM-urilor, dacă nu îndeplinesc condiţii de întreprinderi mari; focusarea controalelor făcute de către instituţiile statului pe respectarea reglementărilor privind raspândirea COVID-19.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au supraviețuit restaurantele în timpul pandemiei. Terase deschise în spații neconvenționale
Cum au supraviețuit restaurantele în timpul pandemiei. Terase deschise în spații neconvenționale

Terasele care au fost deschise în această vară i-au ajutat pe proprietarii de restaurante. Ca să poată supraviețui, au fost nevoiți să amenajeze spații de servire în locuri neconvenționale.

Grecia închide barurile și restaurantele la miezul nopții, după explozia cazurilor de Covid-19
Grecia închide barurile și restaurantele la miezul nopții, după explozia cazurilor de Covid-19

Grecia a decretat luni închiderea pe timpul nopţii a barurilor şi restaurantelor în unele dintre principalele sale destinaţii turistice, după înregistrarea a numeroase cazuri de infectări cu noul coronavirus, relatează AFP.

Patronii vor să deschidă restaurantele, Guvernul se opune. „Industria restaurantelor și a hotelurilor este aproape de ATI”
Patronii vor să deschidă restaurantele, Guvernul se opune. „Industria restaurantelor și a hotelurilor este aproape de ATI”

„Industria restaurantelor și a hotelurilor, este aproape de terapie intensivă”, spun cei care au afaceri în acest domeniu grav lovit de pandemie.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.