Pelerinaj la mănăstirea catolică Radna. Ce scot credincioșii din pământ

×
Codul embed a fost copiat

Zi de sărbătoare şi la Mănăstirea catolică Radna, în Lipova, judeţul Arad, unde peste 15.000 de credincioşi au venit la basilica franciscană Sfânta Maria pentru a o cinsti pe Sfânta Fecioară.

Slujba a fost ţinută de abatele celei mai vechi mănăstiri din Ungaria.

Pelerinii păstrează de ani de zile un obicei aparte: după slujbă, culeg "lacrimile Maicii Domnului", nişte bobiţe albe ale unei plante, despre care se spune că produc în mod natural mir.

Mănăstirea Basilica Maria Radna are o vechime de peste 700 de ani şi pentru a ajunge la ea, de Sfânta Maria, pelerinii parcurg pe jos, în rugăciune, chiar şi sute de de km.

Andreas Reinhol, părinte paroh Basilica Papală Maria Radna: "Se vede că au venit foarte mulţi aici la Radna pentru ca şi vremea s-a îndreptat şi nu mai avem 40 de grade şi asta a contribuit şi mulţi oameni în vârstă au îndrăznit să vină este o sărbătoare frumoasă este încoronarea vieţii Fecioarei Maria"

Citește și
Mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Vor să atingă o icoană considerată făcătoare de minuni
Mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Vor să atingă o icoană considerată făcătoare de minuni
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Slujbele sunt oficiate în maghiară, germană, română, slovacă şi croată. Deşi este o mănăstire catolică, la Maria Radna vin an de an, credincioşi din toate confesiunile.

Pelerin: "Din Timisioara venim în fiecare an ne-am rugat pentru sănătatea noastră a familiilor, avem fete bune, gineri şi venim cu drag chiar dacă este aglomeraţie te simţi puţin mai bine. Ne-am rugat, am pus acatiste."

După slujbă, credincioşii culeg din pădurea de stejari din spatele mănăstirii, nişte muguri albi asemuiţi cu lacrimile Fecioarei Maria, care, spun enoriaşii, îi feresc, miraculos, de necazuri.

Pelerin: "Săpăm de zor să găsim lacrimile Maicii Domnului e o tradiţie din an în an să venim cu părinţii."

Biserica de o rară frumuseţe, are altarul din marmură de Carrara. În 1992, Papa Ioan Paul al II-lea a conferit bisericii titlul de basilică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mănăstirea Nicula, înconjurată pe coate de pelerini. Unii au venit cu copii mici
Mănăstirea Nicula, înconjurată pe coate de pelerini. Unii au venit cu copii mici

De Adormirea Maicii Domnului, zeci de mii de pelerini au luat parte la o slujbă impresionantă la Mănăstirea Nicula din Cluj.

Mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Vor să atingă o icoană considerată făcătoare de minuni
Mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Vor să atingă o icoană considerată făcătoare de minuni

O mare de credință și speranță s-a revărsat la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, unde a început cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. Mii de oameni vor să se închine unei icoane vechi de trei secole, considerată făcătoare de minuni.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.