Doar 3 din 10 angajați economisesc regulat, iar 40% au strâns mai puțini bani decât în 2022

salariu minim bani lei ron

Scumpirile tot mai mari la produsele esențiale pun presiune pe bugetele angajaților români.

Dintre aceștia, doar 3 din 10 spun că reușesc să pună bani deoparte cu regularitate, în timp ce aproape 50% declară că economisesc doar din când în când, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare bestjobs. Peste 40% dintre cei care economisesc au strâns anul acesta mai puțini bani decât anul trecut, în timp ce 31% au reușit să mențină ritmul și nivelul de economisire. În cazul celor care nu au primit măriri salariale care să acopere inflația, situația a fost și mai dificilă, mai ales că salariul este sursa principală de venit pentru 86% dintre români.

Alți 17% se bazează și pe câștigurile din investiții, 13% pe veniturile obținute din joburi part-time sau proiecte de freelancing, iar 5% pe cele provenite din chirii.

Dacă în 2022, 45% dintre respondenți economiseau 10% din venitul lunar și 35% între 11-20%, anul acesta situația s-a modificat considerabil. Doar 35% mai redirecționează între 1 și 10% din veniturile lunare către economii, 21% pun deoparte între 11 și 25%, iar cei care reușesc să economisească mai mult de 26% din venit sunt foarte puțini - 4%.

Cei mai mulți economisesc pentru a avea o plasă de siguranță în caz de urgență (42%), 15% pun bani din salariu deoparte pentru investiții ulterioare în imobiliare, bursă, mărfuri sau monede, 13% pentru a-și asigura traiul pentru o perioadă, în cazul în care sunt concediați, iar 11% plănuiesc să-și deschidă o afacere. Doar 9% iau în calcul să se retragă mai devreme de pe piața muncii cu banii economisiți, în timp ce alți 12% spun că nu vor să se bazeze doar pe pensia de stat.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Procentul celor care se așteaptă să se poată retrage din activitate după vârsta de 60 de ani a crescut de la 60% anul trecut la 65% anul acesta. Doar 12% speră să se poată pensiona mai devreme, între 50 și 59 de ani. În ceea ce privește valoarea economiilor, aproape 40% dintre respondenți consideră că o sumă suficientă pentru a se putea pensiona ar fi între 50.000 și 100.000 de euro, 21% apreciază că ar avea nevoie de peste 100.000 de euro pentru o perioadă liniștită la pensie. Procentul celor care cred că necesarul ar depăși 250.000 de euro este de 43%.

Pensia publică și pensia privată Pilon 2, la fel de importante în planurile de pensionare

3 din 4 respondenți spun că economisesc pentru pensie prin Pilonul 2, pe care îl consideră mai mult decât important (65%) pentru perioada când se vor retrage din activitate. În total, peste 8 milioane de români contribuie în prezent la Pilonul 2, conform datelor oficiale. Aproximativ 21% dintre respondenții la sondajul bestjobs spun însă că nu știu care este situația contului lor de pensie privată obligatorie Pilon 2.

Privind planurile de retragere din activitate ale românilor, aceștia se bazează în principal pe pensia oferită de stat (65%) și tot atâția pe pensia privată obligatorie Pilon 2. Alte surse din care să-și asigure traiul după ce ies din câmpul muncii sunt economiile realizate până la acea vârstă (45%), câștigurile din investiții (41%), pensia din Pilonul 3 (9%) și veniturile de pe urma asigurărilor sociale (4%).

Aproape 7 din 10 iau în calcul contribuția la pensie atunci când acceptă o ofertă de job. În plus, pentru aproape 60% dintre respondenți ar conta foarte mult dacă angajatorul oferă un instrument suplimentar de economisire, cum ar fi Pilonul 3 de pensii private facultative. Mai mult, 58% dintre angajații intervievați declară că ar schimba cu siguranță jobul actual pentru o ofertă care include instrumente suplimentare de economisire, în timp ce 17% ar lua în calcul această opțiune.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie 2023, pe un eșantion de 1.300 utilizatori de internet din România.

---

Date oferite de bestjobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri și agenți de recrutare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.