Ce trebuie să știe cei care merg la ștrand pe timpul pandemiei. Recomandările date de autorități

×
Codul embed a fost copiat

Temperaturile ridicate le-au amintit celor care nu au plecat în concediu de ștranduri și piscine. Patronii îi așteaptă cu reguli de distanțare și cu mai puține șezlonguri, însă din pricina căldurii, unii oaspeți au uitat de măsurile impuse.

De aceea au descins în control și autoritățile. Nu cu amenzi, ci cu recomandări. 

La Bucerdea Grânoasă, o comună cu peste 2000 de locuitori din Alba, un localnic întors din Spania a amenajat un ştrand cu spa. Ca să respecte distanţarea socială, nu primeşte mai mult de 150 de persoane.

Şi sătenii din Roteni, din judeţul Mureş, se mândresc cu un ştrand cu apa termală, amenajat cu fonduri locale, la standarde europene.

La ştrandul din Arad, în schimb, au ajuns în control inspectorii de la DSP, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti. Conform regulilor, toţi cei care vin la ştrand completează o declaraţie pe propria răspundere şi le este măsurată temperatura.

Citește și
Covid-19 în SUA
Un nou record global de creştere a cazurilor de coronavirus, raportat de OMS
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Horia Timiș, director DSP Arad: "Suntem în control la ştrand, sunt mulţumit de ce am văzut. Măsurile care au fost luate se văd. sunt măsuri de prevenţie. de protecţie sunt în interesul cetăţeanului."

Autorităţile recomandă oamenilor, pe cât posibil să încerce să meargă la ştrand mai degrabă în timpul săptămânii, când este mai liber.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Traseele montane, luate cu asalt de turiști. Care au fost cele mai aglomerate zone
Traseele montane, luate cu asalt de turiști. Care au fost cele mai aglomerate zone

Turiștii s-au aventurat pe traseele de la munte într-un număr neobișnuit de mare. Platoul Bucegi semăna sâmbătă la prânz cu parcarea unui mall, iar pe Transfăgărășan s-a circulat cu dificultate.

Un nou record global de creştere a cazurilor de coronavirus, raportat de OMS
Un nou record global de creştere a cazurilor de coronavirus, raportat de OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat un nou record global de creştere a cazurilor de coronavirus: peste 228.000 într-o singură zi.

Un angajat al Primăriei Sectorului 1 București a fost depistat pozitiv cu Covid-19
Un angajat al Primăriei Sectorului 1 București a fost depistat pozitiv cu Covid-19

Un angajat al Primăriei Sectorului 1 a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, potrivit unui comunicat postat, sâmbătă, pe site-ul autorităţii locale.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.