Raport încurajator al medicilor din SUA: Remdesivirul ar putea avea efect în tratarea coronavirusului

remdesivir
Shutterstock

Pacienții infectați cu coronavirus cărora le-a fost administrat un medicament experimental numit remdesivir s-au recuperat rapid, majoritatea fiind externați din spital în termen de câteva zile.

Informația a fost obținută de un site de știri medicale din SUA, care a intrat în posesia unui video în care medicii implicați în studiu discutau rezultatele, și preluată de CNN.

Pacienții care au luat parte la studiul clinic aveau probleme respiratorii severe și febră, dar în urma administrării medicamentului au fost externați în mai puțin de o săptămână.

„Vestea cea mai bună este că majoritatea pacienților noștri au fost deja externați, ceea ce este extraordinar. Am avut doar două decese”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Chicago, coordonatorul studiului clinic.

Raportul privind remdesivirul, bazat pe informații parțiale

 

Universitatea din Chicago a menționat însă că declarațiile doctorului Mullane reprezintă informații parțiale.

Citește și
coronavirus
Expert: „Oamenii trebuie să învețe să trăiască cu noul virus. Nu există garanția creării unui vaccin eficient”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Informațiile parțiale dintr-un studiu clinic în desfășurare sunt prin definiție incomplete și nu ar trebui folosite pentru a trage concluzii despre siguranța sau eficacitatea unui potențial tratament, care este sub investigație”, conform comunicatului oficial al universității.

Reprezentanții universității au anunțat că informația a fost făcută publică fără autorizație și a menționat că orice „concluzie în acest moment este prematură și nefondată științific”.

În acest moment nu există un tratament aprobat pentru coronavirus

 

În acest moment nu există un tratament aprobat pentru infecția cu coronavirus, boală care poate provoca, printre altele, pneumonie acută. Însă, Institutul Național pentru Sănătate din SUA organizează mai multe studii clinice pentru diferite medicamente, printre care și remdesivirul.

Medicamentul, fabricat de compania Gilead Sciences, a fost testat cu succes împotriva ebola, dar în urma mai multor studii făcute pe animale s-a ajuns la concluzia că remdesivirul poate preveni și trata coronavirusuri care provoacă boala Covid-19, inclusiv SARS și MERS.

În luna februarie, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că remdesivirul are potențial împotriva coronavirusului.

În video-ul obținut de site-ul de știri medicale STAT, doctorul Mullane discuta cu colegii săi despre studiu.

„Majoritatea pacienților noștri sunt în stare gravă și majoritatea pleacă (din spital, n.red.) în șase zile, ceea ce demonstrează că tratamentul nu trebuie să dureze 10 zile”, a spus Mullane.

Cu toate acestea, studiul clinic nu include și un grup de control, mai exact un grup de pacienți care să nu fie tratați cu remdesivir. Acest lucru înseamnă că doctorii nu pot determina cu exactitate că acest medicament este 100% eficient.

Remdesivirul, testat pe 4.000 de pacienți din peste 300 de clinici

 

De asemenea, numeroase studii clinice sunt efectuate în alte sute de clinici. Compania Gilead sponsorizează testarea medicamentului pe 2.400 de pacienți cu simptome grave de coronavirus în 152 de instituții medicale din lume. Remdesivirul este testat, de asemenea, și pe 1.600 de pacienți cu simptome moderate din 169 de clinici din lume.

Rezultatul final al acestui studiu clinic este așteptat la sfârșitul lunii aprilie.

„Înțelegem nevoia urgentă a unui tratament pentru Covid-19 și, așadar, interesul pentru datele studiului legat de remdesivir”, a menționat compania Gilead, cu mențiunea că multe povești despre pacienți sunt doar atât – povești.

„Toate informațiile trebuie analizate pentru a trage concluzii din studiul clinic. Rapoartele izolate, deși încurajatoare, nu oferă puterea statistică necesară pentru determinarea siguranței și eficacității remdesivirului împotriva Covid-19”, au adăugat reprezentanții companiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Animație grafică. Ce impact a avut pandemia de coronavirus asupra zborurilor. VIDEO
Animație grafică. Ce impact a avut pandemia de coronavirus asupra zborurilor. VIDEO

O animație grafică publicată de către Organizația Europeană pentru Siguranța Navigării Aeriene arată impactul dramatic pe care l-a avut pandemia de coronavirus asupra zborurilor de pe glob.

Expert: „Oamenii trebuie să învețe să trăiască cu noul virus. Nu există garanția creării unui vaccin eficient”
Expert: „Oamenii trebuie să învețe să trăiască cu noul virus. Nu există garanția creării unui vaccin eficient”

Oamenii trebuie să învețe să trăiască cu noul virus și să se adapteze cu el, pentru că nu există nicio garanție că un vaccin eficient ar putea fi creat, o spune un expert.

Ce a răspuns laboratorul din Wuhan, în urma acuzațiilor: „Este imposibil”
Ce a răspuns laboratorul din Wuhan, în urma acuzațiilor: „Este imposibil”

Directorul laboratorului arătat cu degetul de media americane drept o posibilă sursă a noului coronavirus a dezminţit categoric sâmbătă orice responsabilitate, relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.