OMS: Peste 300 de decese raportate în Etiopia, în urrma foacrului de holeră

Holera
Shutterstock

Focarul actual de holeră din Etiopia a provocat cel puţin 300 de decese (OMS)

 

Un focar de holeră din Etiopia a provocat până în prezent aproximativ 300 de decese, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Focarul actual de holeră din Etiopia, care a început la 27 august 2022, s-a răspândit în 113 districte din zece regiuni ale ţării, potrivit buletinului OMS dat publicităţii vineri.

Numărul deceselor provocate de holeră a crescut de la 172 la 12 iulie anul acesta, la 300 la data de 3 octombrie, cu o rată a mortalităţii de 1,24%, potrivit raportului.

De asemenea, numărul cazurilor de holeră diagnosticate a crescut, de asemenea, de la 13.118 la 24.197 în aceeaşi perioadă.

Citește și
Holera
Ce este holera, ce simptome prezintă și cum să ne ferim de ea. Măsurile autorităților după ruperea barajului Nova Kahovk
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit raportului citat de Agerpres, intervenţiile de răspuns la holeră au reuşit să aducă sub control focarul din ţară. Totuşi, OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la această situaţie, deoarece în unele districte se observă o resurgenţă a cazurilor.

Peste 6 milioane de persoane au primit până în prezent o doză de vaccin oral împotriva holerei, în 54 de districte din ţara situată în estul continentului african.

Raportul remarcă, de asemenea, nevoia urgentă de soluţii durabile pentru combaterea cauzelor focarelor recurente de holeră, printre care se numără apa potabilă de slabă calitate şi contaminarea cu fecale a apei.

O altă ţară africană, Zimbabwe, a impus măsuri sanitare în timpul adunărilor publice, în special în capitala Harare, pentru a preveni resurgenţa cazurilor de holeră. Ministerul Sănătăţii a înregistrat 36 de noi cazuri suspecte în ultimele 24 de ore, conform unui bilanţ publicat în cursul nopţii de joi spre vineri. Toate regiunile din Zimbabwe au fost afectate de la momentul la care boala a reapărut în această ţară situată în sudul Africii, la începutul acestui an.

În Zimbabwe, Ministerul Sănătăţii a înregistrat oficial 30 de decese începând din februarie şi peste 900 de cazuri de infectare. Însă, se crede că aproximativ 100 de persoane au murit din cauza bolii şi aproape 4.650 au fost infectate.

Cazurile de holeră, o infecţie diareică acută cauzată de ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu bacterii, sunt în creştere pe acest continent, potrivit OMS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dezastru în Libia. Cadavrele au început să intre în descompunere și sunt temeri că vor apărea bolile
Dezastru în Libia. Cadavrele au început să intre în descompunere și sunt temeri că vor apărea bolile

A fost nevoie de doar o oră și jumătate pentru a se produce inundațiile catastrofale din Libia și există riscul unei epidemii de holeră, spun oficialii de acolo. Sunt 11.000 de morți, și 10.000 de dispăruți.  

Ce este holera, ce simptome prezintă și cum să ne ferim de ea. Măsurile autorităților după ruperea barajului Nova Kahovk
Ce este holera, ce simptome prezintă și cum să ne ferim de ea. Măsurile autorităților după ruperea barajului Nova Kahovk

Holera este o boală infecțioasă intestinală gravă, dar rară în România. Ruperea barajului de la Nova Kahovka a ridicat, însă, alerta cu privire la o posibilă infectare cu virusul care provoacă holeră.

Avertisment ONU: Un miliard de persoane sunt expuse riscului de holeră, o
Avertisment ONU: Un miliard de persoane sunt expuse riscului de holeră, o "pandemie a săracilor"

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunțat, vineri, că un miliard de persoane din 43 de ţări sunt expuse riscului de holeră, pe care a catalogat-o drept o "pandemie a săracilor".

Focar de holeră în Siria, după cutremur. Cel puțin 22 de persoane au murit
Focar de holeră în Siria, după cutremur. Cel puțin 22 de persoane au murit

Apărarea civilă din Siria a declarat marţi că cel puţin 22 de persoane au murit din cauza unui focar de holeră declanşat în nord-vestul ţării, în urma cutremurelor devastatoare care au lovit şi Turcia, relatează Reuters.

Trei femei şi doi copii, scoşi dintre dărâmături în Turcia, la nouă zile de la cutremure. Pericol de holeră și febră tifoidă
Trei femei şi doi copii, scoşi dintre dărâmături în Turcia, la nouă zile de la cutremure. Pericol de holeră și febră tifoidă

Două femei au fost scoase de sub dărâmături în oraşul Kahramanmaraș din sudul Turciei.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.