Regiuni întregi vor deveni de nelocuit în următoarele decenii. Cine este „ucigașul tăcut” care va omorî tot mai mulți oameni

valuri de caldura
Shutterstock

Regiuni întregi de pe glob vor deveni de nelocuit în următoarele decenii din cauza valurilor de caniculă care vor fi mai frecvente şi mai intense.

Avertismentul a fost făcut într-un raport publicat luni de ONU şi Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).
 
ONU şi IFRC au făcut apel în raportul comun la măsuri în vederea pregătirii pentru viitoarele valuri de caniculă pentru a se evita un număr mare de decese. 
 
Anunțul a venit cu mai puţin de o lună înainte de conferința ONU dedicată combaterii schimbărilor climatice, COP27, care se va desfăşura în noiembrie în Egipt.

Există limite dincolo de care persoanele expuse la o căldură extremă nu pot supravieţui, iar societățile nu se pot adapta

Cele două organizaţii subliniază că există limite dincolo de care persoanele expuse la o căldură şi umiditate extreme nu pot supravieţui şi există totodată limite dincolo de care societăţile nu se mai pot adapta, potrivit AFP, citat de Agerpres. 
 
„Potrivit evoluţiei actuale a climei, valurile de căldură ar putea atinge şi depăşi aceste limite fiziologice şi sociale în cursul următoarelor decenii, în special în regiuni precum Sahel, Asia de Sud şi Asia de Sud-Vest”, au afirmat cele două organizaţii.
 
O astfel de situaţie va avea ca rezultat „suferinţe şi pierderi de vieţi omeneşti la scară largă, mişcări ale populaţiei şi o agravare a inegalităţilor”, au mai avertizeazat ele.

Valurile de căldură, cel mai mortal pericol meteorologic

Potrivit raportului, aproape peste tot unde sunt disponibile statistici fiabile, valurile de căldură reprezintă cel mai mortal pericol meteorologic.
 
Ele ucid deja mii de persoane anual şi vor provoca din ce în ce mai multe decese odată cu accentuarea schimbărilor climatice, a afirmat în raport Martin Griffiths, şeful agenţiei umanitare a ONU şi Jagan Chapagain, secretarul general al IFRC.
 
Valurile de căldură sunt responsabile pentru unele dintre cele mai grave dezastre înregistrate vreodată în privinţa deceselor. Raportul aminteşte de valul de caniculă din 2003 din Europa, care a provocat peste 70.000 de decese şi de un val de căldură din Rusia din 2010 care a ucis peste 55.000 de persoane.

Decesele cauzate de căldură vor fi „comparabile ca amploare cu toate tipurile de cancer”

Potrivit raportului, experţii prevăd rate foarte mari de decese cauzate de căldura extremă, „comparabile ca amploare, până la sfârşitul secolului, cu toate tipurile de cancer”.
 
În 2022, regiuni sau ţări din Africa de Nord, Australia, Europa, Asia de Sud şi Orientul Mijlociu s-au sufocat sub temperaturi record, însă şi China şi vestul Statelor Unite.
 
Raportul avertizează că vremea călduroasă extremă este un „ucigaş tăcut” ale cărui efecte se vor amplifica, ridicând provocări enorme dezvoltării durabile şi creând în acelaşi timp noi nevoi umanitare.

„Sistemul umanitar nu are mijloacele pentru a rezolva singur o criză de o asemenea amploare”

„Sistemul umanitar nu are mijloacele pentru a rezolva singur o criză de o asemenea amploare. Suntem deja lipsiţi de fonduri şi de resurse pentru a răspunde unora dintre cele mai grave crize umanitare în curs de desfăşurare din acest an”, a spus Griffiths în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Organizaţiile fac apel la investiţii urgente, importante şi durabile pentru a atenua impactul schimbărilor climatice şi pentru a sprijini adaptarea pe termen lung a celor mai vulnerabile populaţii.
 
Potrivit unui studiu citat de raport, numărul persoanelor sărace care trăiesc în condiţii de căldură extremă în zonele urbane va creşte cu 700% până în 2050. Cele mai mari creşteri sunt aşteptate să aibă loc în Africa de Vest şi în Asia de Sud-Est.
 
„Criza climatică intensifică urgenţele umanitare la nivel mondial. Pentru a evita efectele sale cele mai devastatoare, trebuie să investim în mod egal în adaptare şi atenuare, în special în ţările cele mai expuse riscului”, a spus Jagan Chapagain.
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Arma secretă împotriva schimbărilor climatice. Pădurile României au o șansă mai bună de supraviețuire față de cele din Europa
Arma secretă împotriva schimbărilor climatice. Pădurile României au o șansă mai bună de supraviețuire față de cele din Europa

Pădurile din România au șanse mai mari de supraviețuire decât cele din Europa de Vest, potrivit unui expert forestier.

Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic
Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic

După ce prețul benzinei a sărit de opt lei pe litru, iar cel al motorinei este acum de peste 9 lei, tot mai mulți oameni au realizat că nu își mai permit să își alimenteze mașinile nici măcar pentru a merge la serviciu.

Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Premierul unei țări din Oceanul Pacific de Sud a avertizat că planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă din cauza crizei climatice.

Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării
Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

Călătorii ar putea să plătească mai mult pentru zboruri, după ce o măsură împotriva poluării a fost votată de comitetul de mediu din Parlamentul European (PE).

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.