USR susține că PSD şi PNL se pregătesc să renunţe la măsura confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne

Camion cu lemne
Shutterstock

Uniunea Salvaţi România a acuzat duminică PSD şi PNL că se pregătesc să renunţe la măsura confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic.

"Confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemne este o măsură bună, care şi-a dovedit eficienţa în practică şi trebuie păstrată în noul Cod silvic. Fără o justificare serioasă, PSD şi PNL se pregătesc acum să o elimine prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic", susţine USR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit USR, acest tip de sancţiune a fost introdusă în Codul silvic în 2020 şi a dat rezultate.

"Toate aceste cifre înregistrate în mai multe judeţe din ţară ne arată că avem o măsură bună, care ajută autorităţile în lupta cu mafia lemnului. De ce vor PSD şi PNL să renunţe la acest instrument? Poate doar ca să-i ajute pe cei care fac bani din tăieri ilegale să se descurce mai uşor, să facă bani pe sănătatea şi pădurile noastre. USR se va opune în Parlament la aceste modificări nocive şi nu va permite unei majorităţi toxice să măcelărească noul Cod silvic", a afirmat vicepreşedinta Comisiei de mediu din Camera Deputaţilor Diana Buzoianu, conform comunicatului de presă.

USR a menţionat că şi societatea civilă a atras atenţia asupra faptului că renunţarea la această măsură este o decizie "aberantă", fiind lansată o petiţie publică în acest sens.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Eliminarea confiscării camioanelor care transportă lemn ilegal este indicatorul care arată că forma finală a noului Cod silvic a fost influenţată, dacă nu chiar dictată, de mafia lemnului", a susţinut Mihai Goţiu, activist de mediu şi membru USR, citat în comunicat.

Conform USR, eliminarea confiscării vehiculelor utilizate la transporturile ilegale de material lemnos sau minimalizarea acestei sancţiuni, aşa cum a figurat în drafturile iniţiale ale noului Cod silvic prin includerea la măsuri asiguratorii şi posibilitatea reprimirii vehiculelor după 6 luni, va reîntoarce România la cifrele "dureroase" din anii trecuţi când cantităţi mari de lemn tăiat ilegal ajungeau pe piaţă.

În plus, se adaugă în comunicatul citat, prin anumite modificări la Codul silvic, România riscă să piardă şi bani din PNRR prevăzuţi pentru împădurire.

"Prin PNRR, avem la dispoziţie aproximativ un miliard euro doar pentru păduri şi biodiversitate. Este o sumă mare pe care am putea să o pierdem dacă ne batem joc de noul Cod silvic. Din suma totală, 700 milioane de euro sunt alocate doar pentru a împăduri noi suprafeţe de teren cu pădure, inclusiv în zonele urbane. Dacă PSD şi PNL iau măsuri care sprijină mafia lemnului, riscăm să pierdem şi banii europeni, dar şi pădurea pe care încă o mai avem", a afirmat preşedintele Comisiei de mediu din Senat, Aurel Oprinoiu. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.