Proiectul lui Șerban Nicolae și Dragnea privind aurul României a trecut de Senat

×
Codul embed a fost copiat

Senatul a adoptat luni proiectul de lege prin care Banca Naţională a României este obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută în Londra, la Banca Angliei, iniţiat de Liviu Dragnea şi de senatorul Şerban Nicolae.

Proiectul va fi trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Legea vizează modificarea politicii BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur deţinute în tezaurul propriu şi în străinătate.

În urmă cu câteva zile, Comisia de buget-finanţe din Senat a dat raport favorabil. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2004 privind statutul BNR a fost aprobată cu 5 voturi "pentru", două "împotrivă" şi o abţinere.

"Apreciem că se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur deţinute în tezaurul propriu sau în străinătate, ca parte a rezervelor constituite din aur şi operaţiuni externe. Din informaţiile deţinute, în prezent, rezerva de aur constituită de BNR potrivit dispoziţiilor legale se găseşte în proporţie de circa 65% în străinătate. Pentru această cantitate de aur, BNR nu mai realizează niciun fel de venituri specifice operaţiunilor speciale de tranzacţionare, inclusiv prin constituirea de garanţii, ci dimpotrivă, achită contravaloarea costurilor de depozitare. Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară", subliniază iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului, potrivit Agerpres.

Citește și
tudorel toader
Deputat USR: Pensia specială a lui Toader, mai mare decât costul de depozitare a aurului în Anglia
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ce prevede proiectul

Proiectul mai prevede că deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate "nu trebuie în mod necesar interzisă, dar aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice" şi propune instituirea obligaţiei de informare "de îndată" a Parlamentului şi a Guvernului de către BNR în cazul în care există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs.

CITIȚI ȘI: Ce consecințe ar avea dacă am repatria rezerva de aur. Expert: ”Văd un lucru periculos”

Senatorul PSD Şerban Nicolae a criticat, în cadrul şedinţei Comisiei de buget-finanţe, poziţia BNR faţă de acest proiect, care întârzie cu avizul pe care trebuie să-l dea.

"S-a cerut avizul BNR. Dacă se citeşte cu atenţie, legea spune că nicio propunere de act normativ nu poate fi adoptată fără a se cere avizul BNR. Avizul s-a cerut, e treaba BNR cât de repede se mişcă. Dacă au nevoie de 30 de zile să citească două fraze, bun, e în regulă. Poate ăla care ştie să citească lipseşte în perioada asta", a susţinut Nicolae.

La rândul său, reprezentantul BNR a spus că termenul legal prevăzut de lege pentru elaborarea unui punct de vedere vizavi de acest act normativ nu s-a împlinit, adăugând că, la nivel european, nu s-a identificat o prevedere de lege similară cu cea iniţiată de social-democraţi.

"Termenul de 30 de zile, în care Banca Naţională trebuie să dea punctul de vedere oficial, încă nu s-a împlinit, este un termen legal, prevăzut de lege privind statutul Băncii Naţionale. (...) Reiterez asupra necesităţii acordării atenţiei principiului respectării Băncii Centrale, prevăzut de tratatele europene, care prevăd că asistarea rezervelor internaţionale este o atribuţie fundamentală a băncilor centrale din UE. Din analiza noastră, până în acest moment, nu a fost identificată o prevedere de lege similară în alte state membre şi, de asemenea, asupra necesităţii consultării Băncii Centrale Europene. Este necesară consultarea Băncii Centrale Europene în termen util, în timp util", a susţinut oficialul BNR.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest act normativ, care face parte din categoria legilor organice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Năstase: ”Ideea repatrierii aurului BNR mi se pare de bun simţ”. Ce zvonuri a auzit
Năstase: ”Ideea repatrierii aurului BNR mi se pare de bun simţ”. Ce zvonuri a auzit

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că ideea repatrierii aurului BNR de la Londra i se pare "de bun simţ'', în condiţiile în care "România nu mai este în situaţia de la sfârşitul anilor '90", iar Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană.

Deputat USR: Pensia specială a lui Toader, mai mare decât costul de depozitare a aurului în Anglia
Deputat USR: Pensia specială a lui Toader, mai mare decât costul de depozitare a aurului în Anglia

Deputatul USR Adrian-Claudiu Prisnel susține că statul român plătește mai mult pentru pensia specială a ministrului Justiției, Tudorel Toader, decât plătește BNR pentru depozitarea aurului la Banca Angliei. 

Anunțul BNR despre aurul României. Ce se întâmplă cu rezervele valutare
Anunțul BNR despre aurul României. Ce se întâmplă cu rezervele valutare

BNR a anunțat că rezervele valutare la Banca Naţională a României au urcat la 32,491 miliarde de euro în februarie, de la 31,922 miliarde de euro la 31 ianuarie 2019.

Ce consecințe ar avea dacă am repatria rezerva de aur. Expert: ”Văd un lucru periculos”
Ce consecințe ar avea dacă am repatria rezerva de aur. Expert: ”Văd un lucru periculos”

Propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, și a senatorului Șerban Nicolae, ca rezerva de aur a României să fie ținută în țară, este puternic contestată.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.