Se amână votul pentru învestirea Guvernului. PNL negociază și caută susținere

×
Codul embed a fost copiat

Votul pentru investirea Guvernului Orban a fost programat peste o săptămână. Social-democrații și-au impus calendarul, deși liberalii voiau ca noul executiv să fie votat chiar marți.

Până la vot, cei de la PNL negociază și caută susținere, mai ales că Ludovic Orban spune că, după două săptămâni de discuții cu parlamentarii, are doar un vot în plus față de numărul minim necesar.

Fără să fie parlamentar, Ludovic Orban a participat la şedinţa conducerii celor două camere ale Parlamentului pentru a le cere aleşilor să voteze cât mai repede noul executiv. Orban ar fi vrut ca cei 16 miniştri propuşi să fie audiaţi luni şi marți dimineaţă, iar votul de investire să fie organizat marți după prânz.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: „Sunt urgențe majore care reclamă investirea Guvernului."

Citește și
Presedintii PMP, Eugen Tomac, PRO Romania, Victor Ponta, USR, Dan Barna, si PNL, Ludovic Orban, participa la ceremonia publica de semnare a Acordului Politic National pentru consolidarea parcursului european al Romaniei, desfasurata la Palatul Cotroceni,
Calendarul învestirii noului Guvern a fost decis. Ludovic Orban ajunge luni în Parlament
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Varianta a picat mai ales în condiţiile în care Victor Ponta a decis să nu mai susţină PNL. Social-democraţii au propus ca votul de investire să fie dat joi, dar liberalii au respins ideea pentru că parlamentarii catolici şi în special cei de la UDMR, susţinători ai liberalilor, ar fi atunci în teritoriu, prezenţi la două mari sărbători religioase.

Teodor Meleșcanu, preşedintele Senatului: „Miercuri va fi Colectiv şi joi e voia morţilor. Dar care e problema cu Colectiv?”

În cele din urmă, conducerea celor două camere a stabilit ca miniştrii să fie audiaţi marţi şi miercuri, în şedinţe programate în premieră pe parcursul a două zile, iar executivul să primească votul de investire luni, 4 noiembrie.

Calculele liberalilor nu arată prea bine. Ludovic Orban spune că are susţinerea a 225 de parlamentari, plus a altor 9 aleşi de la care are promisiuni ferme că îl vor susţine. Ar mai fi şi alţi 20 de parlamentari pe care liberalii i-au contactat în ultimele zile pentru a purta negocieri, dar de la care nu au angajamente ferme că se vor prezenta în ziua votului.

În aceste condiţii, Orban a reluat discuţiile cu liderii formaţiunilor care au dat jos cabinetul Dăncilă şi a semnat cu USR, ALDE, UDMR şi cu minorităţile un acord politic de colaborare. Se angajează să discute din nou despre alegeri anticipate, să susţină proiectele mari de infrastructură, dar şi să nu taie din pensii şi salarii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ponta acuză PNL că vrea să o țină pe Dăncilă cât mai mult în Guvern. Reacția lui Orban
Ponta acuză PNL că vrea să o țină pe Dăncilă cât mai mult în Guvern. Reacția lui Orban

Președintele Pro România Victor Ponta susține că liberalii, deși au afirmat ca vor ca învestirea Guvernului să aibă loc cât mai rapid, nu au fost de acord ca votul să aibă loc joi, 31 octombrie, ci abia lunea următoare, pe 4 noiembrie.

Calendarul învestirii noului Guvern a fost decis. Ludovic Orban ajunge luni în Parlament
Calendarul învestirii noului Guvern a fost decis. Ludovic Orban ajunge luni în Parlament

Conducerea Parlamentului a decis când va avea loc votul de învestitură a Guvernului Orban. Liberalii ar fi vrut să se întâmple săptămâna aceasta, dar social-democrații vor să tragă de timp până la începutul lunii noiembrie.

Guvernul va aproba o hotărâre privind plata facturilor din programele PNDL
Guvernul va aproba o hotărâre privind plata facturilor din programele PNDL

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni o hotărâre privind plata facturilor din PNDL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.