Președintele PSD Marcel Ciolacu: Majorarea pensiilor va fi de 15%, dar nu pentru toată lumea

Prețul maximal al energiei a rămas la stadiul de discuții în coaliție. Propunerea lui Ciolacu
StirilePROTV

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat ca s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente.

Pe de altă parte, Ciolacu a subliniat faptul că această mărire nu se va aplica tuturor.

”Avem punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. În acest moment s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea”, a spus Ciolacu, potrivit News.ro.

El a precizat că ”este total incorect, mai ales de perioada prin care trecem cu toţii”.

Cred că nu ne-a fost suficientă pandemia, nu a fost suficientă criza din energie, nu a fost suficient războiul din Ucraina... Mai trebuia să venim şi după doi ani de guvernare de dreapta. Sunt principiile pe care nu le vom încălca. Vom încerca prin dialog, există acest dialog, cel puţin între mine şi prim-ministru”, a mai afirmat Ciolacu.

Citește și
Marius Budai, Nicolae Ciucă
Ministrul Marius Budăi anunţă o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie. Procentul urmează să fie stabilit în coaliţie
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Preşedintele PSd s-a arătat ”ferm convins că vor găsi soluţiile astfel încât în funcţie de venituri să vină cu aceste măriri”.

”Asta nu înseamnă că vor fi măriri diferenţiate ale punctului de pensie. Nu a zis nimeni niciodată acest lucru. Dar în afară de tot pachetul social cu care am intrat la guvernare, de voucherele cu care am venit, anul viitor românii trebuie ajutaţi şi mai mult, să depăşim cu toţii această perioadă”, a completat Ciolacu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lege promulgată: Modificări la Codul fiscal în privinţa pensiilor pe pilonul II, III şi ocupaţionale
Lege promulgată: Modificări la Codul fiscal în privinţa pensiilor pe pilonul II, III şi ocupaţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor.

Ministrul Marius Budăi anunţă o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie. Procentul urmează să fie stabilit în coaliţie
Ministrul Marius Budăi anunţă o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie. Procentul urmează să fie stabilit în coaliţie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat marţi că va exista o majorare a pensiilor, de la 1 ianuarie 2023, valoarea finală urmând să fie stabilită în coaliţia de guvernare.

 

Marcel Ciolacu: Nu pot să susţin că toate pensiile din România trebuiesc mărite la fel
Marcel Ciolacu: Nu pot să susţin că toate pensiile din România trebuiesc mărite la fel

Marcel Ciolacu vorbeşte din nou despre o majorarea diferenţiată a pensiilor, de anul viitor, avansând ideea alocării unei„ anvelope” de 15% pentru majorarea bugetului pensiilor, concomitent cu majorarea diferenţiată a veniturilor pensionarilor.

PNL va propune în coaliția cu PSD și UDMR majorarea pensiilor cu 15%, ”dacă bugetul ne va permite”
PNL va propune în coaliția cu PSD și UDMR majorarea pensiilor cu 15%, ”dacă bugetul ne va permite”

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat că liberalii susţin creşterea pensiilor cu 15%, ”dacă bugetul ne va permite”.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.