Preşedintele Klaus Iohannis, despre greva generală: ”Solicitările dascălilor pentru măriri salariale sunt îndreptățite”

Klaus Iohannis
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că profesorii sunt îndreptățiți să facă grevă generală din cauza salariilor, în contextul inflaţiei pe care o avem.

Aflat în Islanda, la finalul Summitului Consiliului Europei, șeful statului a fost întrebat într-o conferință de presă cum comentează anunțul sindicaliștilor de declanșare a grevei generale în învățămând începând cu 22 mai.

Prima chestiune, solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptățite, în condițiile în care am avut și avem încă o inflație destul de mare. Este clar că aici vorbim de o reașezare, dar în realitate avem nevoie de mult mai mult și am spus aceste lucruri de foarte multe ori în timp ce lucram la proiectul România educată. Dacă dorim să avem în România un învățământ de foarte bună calitate, atunci trebuie să avem toate condițiile, nu doar școli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete dotate. Trebuie să avem grijă și de cei care formează tânăra generație, adică trebuie să avem grijă de dascăli, să aibă condițiile pentru a-și face treaba așa cum trebuie, printre care una foarte importantă, este evident, salarizarea. Deci dascălii trebuie plătiți la adevărata lor valoare. Aici le dau dreptate.” - a spus președintele României, care este și profesor.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a ținut să sublinieze faptul că proiectul său din învățământ, ”România, educată”, nu are legătură cu salarizarea cadrelor didactice.

Această chestiune, cel puțin așa mi s-a părut în spațiul public este artificial amestecată cu dezbaterile pe legile educației. În legile educației chestiunile salariale nu apar, ele nu au locul lor acolo. Salarizarea trebuie să apară în grila națională de salarizare, care trebuie să fie actualizată și aștept și eu. Și o să insist pe această chestiune, ca la Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de legea salarizării și grilele care se fac pentru EDU, pentru învățământ, să fie unele care, sigur, satisfac nevoile sistemului. Dacă aceste chestiuni se obțin prin grevă, sigur este o întrebare care se poate pune, însă sindicatele își fac planul lor și nu acestea le discut. Eu discut despre nevoile sistemului educațional din România și aici trebuie să avem grijă. Dacă vrem într-adevăr un sistem foarte performant și avem pretenții de la dascăli, trebuie să și plătim.” - a declarat președintele.

Citește și
elevi
Profesorii vor intra de luni în grevă generală, pe termen nelimitat. Câți dascăli au oprit cursurile între 11 și 13
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Sindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare.

Dascălii și personalul auxiliar din învățământ cer salarii mai mari care să țină pasul cu inflația.

Liderii de sindicat le-au cerut părinților ca de luni să își țină copiii acasă, pentru că profesorii sunt hotărâți să mențină greva generală până ce guvernanții le vor creşte salariile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lider sindical din învățământ: ”Mesajul nostru este clar, grevă generală din 22 mai, orele 8:00”
Lider sindical din învățământ: ”Mesajul nostru este clar, grevă generală din 22 mai, orele 8:00”

Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat, miercuri, că ”este limpede” că profesorii vor intra în grevă generală de luni, 22 mai 2023.  

Profesorii vor intra de luni în grevă generală, pe termen nelimitat. Câți dascăli au oprit cursurile între 11 și 13
Profesorii vor intra de luni în grevă generală, pe termen nelimitat. Câți dascăli au oprit cursurile între 11 și 13

Greva de avertisment a profesorilor a oprit miercuri activitatea în majoritatea școlilor din țară timp de două ore.

Grevă de avertisment a profesorilor. Nicolae Ciucă se întâlnește cu reprezentanții sindicatelor
Grevă de avertisment a profesorilor. Nicolae Ciucă se întâlnește cu reprezentanții sindicatelor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia, potrivit programului de lucru al premierului.

Ministrul Educației, apel către profesori pe timpul grevei de avertisment. „Să supravegheze elevii, chiar dacă nu ţin orele”
Ministrul Educației, apel către profesori pe timpul grevei de avertisment. „Să supravegheze elevii, chiar dacă nu ţin orele”

Ministrul Educaţiei face apel la profesori să supravegheze elevii pe parcursul celor două ore de grevă de avertisment, anunțată pentru miercuri. Ligia Deca speră ca protestul dascălilor să se oprească la acest punct, și să nu mai existe greva generală.

Grevă de avertisment, miercuri, în învățământ. Marius Nistor: „O acțiune împotriva sărăciei… Nu mai acceptăm să fim umiliți”
Grevă de avertisment, miercuri, în învățământ. Marius Nistor: „O acțiune împotriva sărăciei… Nu mai acceptăm să fim umiliți”

Activitatea în școli va fi paralizată miercuri, timp de două ore, de o grevă de avertisment a profesorilor. Este însă doar o etapă impusă de lege, înainte de greva generală.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.