Președintele Iohannis a promulgat Legea privind instituirea Zilei Limbii Romani

klaus iohannis
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei Limbii Romani pe 16 iunie.

"Anual, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii rome se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic şi/ sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. În instituţiile de învăţământ în care se predă limba romani ca limbă maternă, în ziua de 16 iunie se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători", se arată în lege, potrivit Agerpres.

Tot marţi, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertismentul specialiștilor de Ziua Limbii Române. Cum arată o conversaţie între adolescenţi
Avertismentul specialiștilor de Ziua Limbii Române. Cum arată o conversaţie între adolescenţi

Dacă vrem ca Româna să nu fie uitată, trebuie să îi dăm "share" şi să folosim cât mai multe cuvinte din ea, ne atrag atenţia specialiştii astăzi, când sărbătorim Ziua Limbii Române.

Gestul făcut de preşedintele pro-rus al Moldovei de Ziua Limbii Române
Gestul făcut de preşedintele pro-rus al Moldovei de Ziua Limbii Române

Liderul de la Chişinău a căutat o soluţie prin care să evite să sărbătorească Ziua Limbii Române fără să îi jignească pe moldoveni.

Pe 31 august am putea sarbatori Ziua Limbii Romane. Ce se va intampla in toate institutiile publice
Pe 31 august am putea sarbatori Ziua Limbii Romane. Ce se va intampla in toate institutiile publice

Pe 31 august am putea sarbatori Ziua Limbii Romane. Deputatii au discutat marti o lege in acest sens, care stabileste ca in ultima zi din luna august drapelul tarii va fi arborat la fiecare institutie publica, unde se va intona si imnul Romaniei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.