PNL: Legea bugetului de stat va ajunge în Parlament până la 20 decembrie. Nu vor fi taxe noi

×
Codul embed a fost copiat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că, până la data de 20 decembrie, propunerea privind Legea bugetului de stat va fi transmisă în Parlament pentru dezbatere şi adoptare.

"Premierul Nicolae Ciucă ne-a asigurat astăzi că, până pe data de 20 decembrie, legea sau propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlamentul României pentru fi dezbătută şi, bineînţeles, adoptată la timp", a afirmat Ionuţ Stroe la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

Legat de strategia fiscal-bugetară pe 2022, el a precizat că în cadrul BEx al PNL s-a reafirmat poziţia potrivit căreia nu vor exista noi taxe în bugetul pe anul viitor.

"Am concluzionat şi ne-am reafirmat poziţia, în primul rând, legată de noi taxe, care cu siguranţă nu vor exista în acest buget. Ţinem foarte mult la acest lucru; iar în al doilea rând, chestiuni care ţin de menţinerea reducerii deficitului bugetar şi a menţinerii tuturor indicilor macroeconomici angajaţi în discuţiile noastre cu Comisia Europeană. Ţinta de deficit bugetar, în limita a 5,84 procente, este o respectare a unui angajament pe 2022. Şi indicii macroeconomici - fără taxe, cum am spus", a spus Stroe.

El a mai spus că PNL este consecvent în ceea ce priveşte reformarea sistemului de pensii.

Citește și
Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului pe 2021
Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului pe 2021
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîțu, nemulțumit de ministrul Drulă: ”La Transporturi ar trebui să iau bani, nu să dau”
Cîțu, nemulțumit de ministrul Drulă: ”La Transporturi ar trebui să iau bani, nu să dau”

Premierul Florin Cîţu a precizat că unele ministere nu au o execuţie bugetară bună, fapt pentru care pot fi ajustate sumele pe care le-am primit iniţial, prin legea bugetului de stat.

Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului pe 2021
Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului pe 2021

Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi din Legea bugetului de stat pe 2021 referitoare la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.

Undă verde ordonanței prin care Guvernul a eliminat tichetele de vacanță și călătoriile cu trenul pentru studenți
Undă verde ordonanței prin care Guvernul a eliminat tichetele de vacanță și călătoriile cu trenul pentru studenți

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pe 2021, iar senatorii au dat undă verde Ordonanței de Urgență prin care Guvernul a eliminat tichetele de vacanță pentru angajați și călătoriile gratuite cu trenul pentru studenți.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.