Noi negocieri cu transportatorii și fermierii. Guvernul transmite calendarul discuţiilor cu reprezentanții protestatarilor

Negocieri la Guvern
Guvernul României

Reprezentanţii Guvernului au transmis calendarul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii care protestează pe Centura Capitalei şi în ţară.

Protestatarii vor avea în cursul zilei de sâmbătă o serie de întâlniri cu reprezentanți de la Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi Ministerul Finanţelor.

„În continuarea dialogului cu transportatorii și fermierii care protestează pe Centura Capitalei și în țară, Guvernul României le-a transmis reprezentanților transportatorilor și fermierilor un calendar de discuții cu miniștrii și reprezentanții unor instituții publice, cu care să discute pe fiecare domeniu în parte revendicările solicitate”, precizează Executivul, într-un comunicat de presă.

Întâlnirile vor avea loc sâmbătă după următorul program:

Ora 12.00 – Ministerul Agriculturii
Ora 13.00 – Ministerul Transporturilor
Ora 14.00 – Autoritatea pentru Servicii Financiare
Ora 15.00 – Ministerul Finanțelor

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Guvernul îşi probează astfel disponibilitatea de a găsi soluţii concrete în cazul problemelor legitime ridicate de transportatori şi fermieri”, a mai transmis Executivul.

Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora.

Cu toate acestea, transportatorii şi agricultorii care au participat la discuţiile cu şeful Executivului au anunţat, la finalul întâlnirii, că li s-a promis că vor exista grupuri de lucru are vor analiza cele 40 de revendicări, dar protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.