Klaus Iohannis va participa la reuniunea CE la Bruxelles. Ce subiecte se află pe agendă

Iohannis
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Pe agendă se află subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European - articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru "un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor".

"Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european. Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris", se mai arată în comunicat.

Citește și
Adrian Nastase la Cotroceni, 2019
Adrian Năstase: Retragerea Ordinului "Steaua României" nu are nicio justificare
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Iohannis va susţine că este esenţială o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul UE privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei.

"Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, preşedintele României va sublinia importanţa încheierii unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune. Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menţinerea unităţii la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară şi coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile viitoare. În condiţiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părţi şi o garanţie pentru asigurarea unor relaţii cât mai strânse între Uniune şi Marea Britanie după Brexit, preşedintele României va evidenţia importanţa nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi a implementării depline a acestuia", precizează Administraţia Prezidenţială.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spune Ciolacu despre candidatura la șefia PSD. „Fără PSD nu există democrație”
Ce spune Ciolacu despre candidatura la șefia PSD. „Fără PSD nu există democrație”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că după sărbători va lua o decizie în privinţa candidaturii sale la congresul partidului din februarie.

Adrian Năstase: Retragerea Ordinului
Adrian Năstase: Retragerea Ordinului "Steaua României" nu are nicio justificare

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că o eventuală retragere a decoraţiei pe care a primit-o în 2002 nu are nicio justificare.

Iohannis îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase. Decizia privind cei care au condamnări penale
Iohannis îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase. Decizia privind cei care au condamnări penale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale, precizând că operaţiune va fi finalizată în foarte scurt timp.

Iohannis, la şedinţa CSM:
Iohannis, la şedinţa CSM: "Asaltul asupra Justiţiei a fost oprit temporar"

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit, marţi, pentru a-şi alege noua conducere - preşedintele şi vicepreşedintele. Klaus Iohannis participă la şedinţă.

Firea, despre Iohannis: „E ușor de făcut declarații, e mai greu cu munca”
Firea, despre Iohannis: „E ușor de făcut declarații, e mai greu cu munca”

Primarul general, Gabriela Firea, a reacţionat luni la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că Bucureştiul nu e bine pus la punct, ea afirmând că este neplăcut să asculte "şarje din acestea" de la un fost primar.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.