Drulă: Sper să înțeleagă şi preşedintele că e mai importantă ţara decât un om, oricât de Superman ar fi

Catalin Drula
Agerpres

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să înţeleagă faptul că ţara este mai importantă decât un om, “oricât de Superman ar fi”.

Cred că sunt din ce în ce mai mulţi oameni din PNL care înţeleg că nu se mai poate cu Florin Cîţu, poate că şi preşedintele înţelege şi sper să înţeleagă că e mai importantă ţara decât un om oricât de Superman ar fi, dacă îmi permiteţi o licenţă, şi că nu ne putem bloca într-un om cu ţara. Cred că încă există resurse în această configuraţie a Parlamentului rezultată în decembrie 2020, dacă nu, e cinstit până la urmă să mergem către alegători”, a afirmat fostul ministru al Transporturilor la Digi24, potrivit News.ro.

Întrebat dacă are semnale că PNL ar renunţa la Florin Cîţu pentru funcţia de premier, Cătălin Drulă a răspuns:

Discuţiile care sunt private rămân private, dar am semnale că sunt mulţi oameni din PNL cu capul pe umeri, oameni pe care îi respect, pe care îi respectăm ca parteneri care nu sunt în regulă cu ce s-a întâmplat. (...) Sunt mulţi care nici nu l-au dorit premier sau preşedinte, deci nu e o surpriză că există astfel de oameni. (...) Impresia mea este că sunt foarte mulţi oameni care înţeleg că omul este problema, nu soluţia şi soluţia înseamnă să avem alt premier”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cioloș a depus în Parlament lista de miniștri, dar PSD și PNL nu-i dau nicio șansă la vot. Anticipatele par tot mai probabile
Cioloș a depus în Parlament lista de miniștri, dar PSD și PNL nu-i dau nicio șansă la vot. Anticipatele par tot mai probabile

Cu o listă de miniştri şi cu un program de guvernare asumat, Dacian Cioloş îşi încearcă norocul în Parlament. Deși calculele matematice nu-l ajută deloc, premierul desemnat face apel la toți parlamentarii să-l susțină.

USR propune schimbări în acordarea de fonduri publice către biserici
USR propune schimbări în acordarea de fonduri publice către biserici

Uniunea Salvaţi România propune, în programul de guvernare pe care îl va prezenta Parlamentului, ca fondurile publice distribuite cultelor religioase să fie alocate după proceduri identice cu cele utilizate în acordarea de fonduri europene.

Măsuri dure pentru gestionarea crizei sanitare, în Programul de guvernare USR. Angajații care riscă să fie concediați
Măsuri dure pentru gestionarea crizei sanitare, în Programul de guvernare USR. Angajații care riscă să fie concediați

USR propune, în programul de guvernare al Cabinetului Cioloş, o serie de măsuri urgente pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Program de guvernare. USR propune patru măsuri urgente pentru rezolvarea crizei preţurilor la energie
Program de guvernare. USR propune patru măsuri urgente pentru rezolvarea crizei preţurilor la energie

USR propune în programul de guvernare patru măsuri urgente pentru reechilibrarea preţurilor la energie.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.