Dăncilă: Au fost întâlniri bune aici, la Washington, au repus România pe harta mondială

Viorica Dăncilă
Agerpres

Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, că a avut întâlniri ”foarte bune” în SUA, întrevederi care ”au pus România pe harta mondială”. 

Comentând anularea vizitei regelui Iordaniei în România, Dăncilă a spus că nu consideră că este vina sa, relatează news.ro.

”Au fost întâlniri foarte bune aici, la Washington (...) Întâlnirile au fost bune, iar după părerea mea, toate aceste întâlniri, toate aceste discuţii au repus România pe harta mondială şi spun acest lucru într-un context pozitiv, având în vedere aprecierile pe care le-am avut la adresa ţării noastre şi asupra guvernării de aici, din Statele Unite ale Americii", a declarat premierul Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o intervenţie la România TV, citată de news.ro.

Aceasta a afirmat că ”România trebuie să aibă propriul punct de vedere pentru a fi respectată” şi consideră că ”nu înseamnă că vom avea o poziţie împotriva UE, ci va fi una complementară”.

Referitor la anularea vizitei regelui Iordaniei în România, după anunţul privind mutarea ambasadei la Ierusalim, Dăncilă consideră că nu este vinovată.

Citește și
Premierul Viorica Dancila
Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Nu e vina mea că regele Iordaniei nu a mai venit. Preşedintele putea să îl sune să îi spună că nu este de acord, pentru că regele e omologul preşedintelui, nu al premierului”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a afirmat că preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a acceptat invitaţia adresată de Liviu Dragnea de a vizita România.

În cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marţi, o întrevedere cu Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, fiind pentru prima dată, în mai bine de 10 ani, când are loc o întâlnire a unui demnitar român cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, potrivit unui anunţ al Guvernului.

Duminică, Viorica Dăncilă a anunţat la Washington mutarea ambasadei României la Ierusalim.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, marți, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, cu Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv
Mesajul Ligii Arabe după ce Dăncilă a anunțat schimbarea ambasadei de la Tel Aviv

Ţările care vor să-şi mute ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim "pun în pericol prietenia lor cu lumea arabă".

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.