Congresul PNL, cele mai tensionate momente. Cum a rămas Cîțu aproape fără voce

×
Codul embed a fost copiat

În plin val 4 al pandemiei, cu o incindență a infectarilor de peste 4 la mie, mai bine de 5.000 de oameni s-au aflat, așadar, strâns uniți la congresul PNL, inclusiv președintele Klaus Iohannis.

Dincolo de apelul la unitate, șeful statului a deplâns faptul că nu a existat, în campanie, o competiție de idei și proiecte, ci o luptă între persoane: Florin Cițu și Ludovic Orban.

Cei doi candidați la șefia Partidului Național Liberal au început ziua împreună. Pentru a arată echidistanță, și-au dat mâna și l-au așteptat amândoi pe șeful statului. Primirea președintelui a fost atent pregătită cu un covor nou, proaspăt desigilat.

În sală se simțea tensiunea celor două tabere. Invitat la congres, șeful statului s-a arătat, în discurs, nemulțumit de nivelul campaniei pentru șefia partidului.

Klaus Iohannis: ”Mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate, pe moțiuni și pe proiecte. Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată. ”

Citește și
Florin Cîtu
Congresul PNL. Cîțu este noul președinte al liberalilor: ”Alegerea dvs. nu mă surprinde”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Dar mult mai tensionat a fost momentul discursului premierului. Când Florin Cîțu a venit la pupitru, un grup de susținători ai lui Ludovic Orban s-a apropiat de scenă, scandând numele actualului lider liberal și i-au cerut demisia lui Cîțu.

Discursul lui Cîțu a fost întrerupt de mai multe ori. Ludovic Orban chiar a simțit nevoia să intervină, întrucât Teodor Stolojan, cel care conducea oficial ședința, nu a făcut niciun gest ca să stăpânească situația.

Florin Cîțu: În cele 8 luni de...
Ludovic Orban intervine: Mai fac apel încă o dată către susținătorii mei.
Florin Cîțu: Domnule președinte, este ok!
Ludovic Orban: Vă rog, lăsăți candidatul să își prezinte moțiunea, va mulțumesc!
Florin Cîțu: Domnule președinte, dacă nu va ascultă și pe dvs... În cele 8 luni de când prim ministru am făcut tot ce am promis și am găsit soluții la toate problemele care au apărut în această perioada dificilă.

În toiul discursului, Cîțu aproape a rămas fără voce: ”Atât timp cât voi fi eu președinte nu vom închide economia. Eu nu am să renunț niciodată la principiile mele liberale indiferent de presiunile la care sunt supus. Eu sunt Florin și sper că v-am convins pe toți să veniți în echipa mea iar în următorii 8 ani de zile să construim împreună românia liberală. Avem multă treabă!”

Sala s-a calmat, însă, când a vorbit Ludovic Orban: ”Eu vă îndemn să votați nu cu cel care a provocat criza, ci cu cel care are puterea să soluționeze criză și să mențină PNL la guvernare. Să-l votați pe acela care cunoaște PNL, care este dintre voi. Și are cu adevărat forță, energia, inteligență de la duce PNL la victorie. Să nu mi-o luați că o lipsa de modestie. Din punct de vedere al opiniei publice, Ludovic Orban a câștigat această competiție. ”

Singurul fum alb a ieșit de la grătarele de afară. În pauze, liberalii au umplut terasele din fața Romexpo.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună
Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Cine e bugetarul cu 1.000.000 de lei pe card. Surpriză mare! Are salariu de 11.800 de euro pe lună

Congresul PNL. Cîțu este noul președinte al liberalilor: ”Alegerea dvs. nu mă surprinde”
Congresul PNL. Cîțu este noul președinte al liberalilor: ”Alegerea dvs. nu mă surprinde”

Florin Citu este noul președinte al PNL, după numărarea voturilor. L-a depășit cu aproximativ 1000 de voturi pe contracandidatul său, Ludovic Orban. Rezultatul, pune, astfel, capăt unei bătălii cu miză uriașă.

Orban, după ce a pierdut alegerile din PNL: Între mine și Iohannis nu mai e niciun parteneriat
Orban, după ce a pierdut alegerile din PNL: Între mine și Iohannis nu mai e niciun parteneriat

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL, că îl felicită pe premierul Florin Cîţu pentru victorie şi a anunţat că nu va mai avea niciun fel de parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis.

PSD, după ce premierul a fost ales preşedinte al PNL:
PSD, după ce premierul a fost ales preşedinte al PNL: "Cîţu, te aşteptăm la moţiune!"

PSD i-a transmis premierului Florin Cîţu că îl aşteaptă la moţiunea de cenzură, la scurt timp după ce acesta a fost ales în funcţia de preşedinte al PNL, informează News.ro.

Congresul PNL, filmul evenimentelor: scandal și huiduieli. Cîțu și Orban s-au acuzat de fraudă
Congresul PNL, filmul evenimentelor: scandal și huiduieli. Cîțu și Orban s-au acuzat de fraudă

O luptă foarte strânsă între Orban, Cîțu și susținătorii lor, scindarea partidului în două tabere, cu urale și huiduieli, înghesuială umăr la umăr în timpul votului, acuzații și pledoarii în culise și la tribună! 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.