Alina Gorghiu: PSD este în colaps din cauza lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea
Inquam Photos/ Octav Ganea

Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a declarat joi, la Timişoara, că PSD este "în colaps" din cauza lui Liviu Dragnea, social-democraţii ajungând în etapa "scapă cine poate".

"Din punctul meu de vedere, este partid aflat la putere în colaps, un PSD în colaps. Din cauza lui Dragnea, cam toţi liderii acestui partid fac gesturi disperate pe toate fronturile. (...) Iar după mazilirea grupării Stănescu - Neaşcu - Firea - Tudose, astăzi în PSD se intră în etapa scapă cine poate", a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

Parlamentara liberală a apreciat că avem o scenă politică foarte bine conturată, cu doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare, un preşedinte al României care este "personajul ce s-a opus cu succes şi cu maximă eficienţă aproape tuturor demersurilor pe care PSD le-a iniţiat în materie de stat de drept, de fiscalitate, în privinţa modificărilor din sistemul de apărare" şi un PSD care în acest moment se află într-o "criză puternică".

Alina Gorghiu este convinsă că vor urma şi alte plecări din PSD, în timp ce asistăm la "un război în plină desfăşurare, războiul Dragnea - Firea, care a intrat în linie dreaptă", miercuri fiindu-i retras sprijinul politic viceprimarului Capitalei Aurelian Bădulescu, care, în opinia liberalei, "va schimba prin declaraţiile pe care le-a făcut deja de ieri soarta dosarului de la Parchet în privinţa anchetei protestelor din 10 august".

"Nu cred că este singurul lider PSD care a minţit prin declaraţiile de la Parchet pentru a-l proteja pe Dragnea şi cred că la finalul audierilor în acest dosar se va putea spune foarte limpede că domnul Dragnea, liderul PSD, a fost cel care a încurajat jandarmeria să aibă acest comportament total disproporţionat faţă de cetăţenii care protestau paşnic", a spus Alina Gorghiu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele interimar al PSD Bucureşti, Gabriel Mutu, a anunţat miercuri că PSD Bucureşti a decis retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei.

Miercuri seară, Bădulescu s-a arătat nemulţumit, într-o intervenţie la un post de televiziune, de intenţia PSD Bucureşti de a-i retrage sprijinul politic şi a mărturisit că a minţit la Parchet în legătură cu mitingul din 10 august 2018.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.