VIDEO Trăiesc de 60 de ani împreună și s-au vindecat în același salon. Povestea emoționantă a unui cuplu din Spania

batrani aplaudati de medici captura
Twitter

Spania trece prin clipe grele din cauza răspândirii noului coronavirus. Peste 10.000 de oameni și-au pierdut viața.

Virusul poate fi însă învins, indiferent de vârstă. La Sexta oferă exemplul emoționant al unui cuplu: Conchin, de 85 de ani, și Miguel, de 86 ani.

După șase decenii de viață împreună, aceștia s-au vindecat de Covid-19 în același salon, într-un spital din Murcia. Externarea lor a fost primită ca o sărbătoare.

În ciuda oboselii, personalul medical s-a adunat pe holuri ca să îi aplaude și să le cânte: ”Da, se poate!”. 

Un alt caz fericit vine dintr-un spital din Orense. Estrella are aproape 100 de ani și este în mare măsură vindecată. ”E ca și cum o mașină are o caroserie veche, dar un motor impresionant”, a declarat nepoata sa.

Citește și
Spital Barcelona
Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Iar la Madrid, o pacientă de 103 ani a ieșit de la terapie intensivă. Pentru toți, personalul medical și alți pacienți au cântat: ”Da, se poate!”

În total, aproape 27 de mii de persoane infectate cu noul coronavirus au fost declarate vindecate în Spania.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Palatul Cotroceni, iluminat în culorile steagului italian, în semn de solidaritate
Palatul Cotroceni, iluminat în culorile steagului italian, în semn de solidaritate

Palatul Cotroceni a fost iluminat, joi seară, în culorile drapelului italian, în semn de solidaritate cu Republica Italiană şi cu poporul italian.

Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur
Gest emoționant într-un spital din Spania. Cum a fost anunțat un tânăr că tatăl său respiră singur

Spania se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de coronavirus. Cadrele medicale găsesc însă timp și pentru gesturi emoționante.

Situația în Spania ar putea deveni mai gravă decât în Italia. Greșeala făcută de autorități
Situația în Spania ar putea deveni mai gravă decât în Italia. Greșeala făcută de autorități

Spre deosebire de Italia, unde 80% dintre decesele cauzate de Covid-19 au avut loc în doar trei regiuni, în Spania a apărut o creștere accelerată cazurilor în zone care nu erau afectate de boală, potrivit El Pais.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.