Ajutoare importante în lupta împotriva Covid-19. Elevii unui liceu din Constanța fac viziere pentru personalul medical

Viziere
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Elevii unui liceu din Constanţa realizează viziere cu ajutorul imprimantelor 3D, iar apoi acestea sunt distribuite personalului medical din judeţ. Ei au făcut până în prezent peste 100 de asemenea viziere.

Primăria Constanţa a anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că Cercul de Robotică al Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanţa s-a mobilizat pentru fabricarea de viziere pentru personalul sanitar implicat în lupta împotriva coronavirusului, transmite News.ro.

Cu ajutorul imprimantelor 3D, elevii şi profesorii confecţionează materialele de protecţie pe care le distribuie apoi celor care au nevoie de ele.

“La început, realizarea unei viziere dura aproximativ cinci ore, dar am reuşit să ne perfecţionăm iar la ora actuală, producţia noastră este de o vizieră pe oră. Lucrăm la trei imprimante realizate cu ajutorul elevilor la cursurile de practică”
, a declarat coordonatorul Cercului de Robotică al Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, profesorul Marius Dumitrescu.

Până acum la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” au fost confecţionate peste 100 de viziere care au fost distribuite deja către medici de familie şi personal sanitar din spitalele din judeţ, iar producţia acestor materiale de protecţie continuă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dispozitiv revoluționar în lupta cu coronavirusul, inventat la Universitatea Politehnica Timișoara
Dispozitiv revoluționar în lupta cu coronavirusul, inventat la Universitatea Politehnica Timișoara

Un dispozitiv realizat de profesorii de la Universitatea Politehnica din Timișoara le poate da o mână de ajutor medicilor, în lupta cu coronavirusul.

Ce a transmis românilor de Paște Patriarhul Daniel
Ce a transmis românilor de Paște Patriarhul Daniel

Să vedem în sărbătoarea sfintelor Paști un izvor de lumină și speranță în lupta cu greutățile vieții.

Prințesa Sofia a Suediei, în prima linie a luptei împotriva coronavirusului
Prințesa Sofia a Suediei, în prima linie a luptei împotriva coronavirusului

Prinţesa Sofia a Suediei a început să lucreze de vineri în spital pentru a ajuta la lupta împotriva coronavirusului, după ce a urmat un curs medical de trei zile, scrie dailymail.co.uk.

Sondaj: Câți medici au fost nevoiți să-și cumpere materiale de protecție
Sondaj: Câți medici au fost nevoiți să-și cumpere materiale de protecție

Federația „Solidaritatea Sanitară” publică rezultatele celei de-a doua evaluări a situației salariaților din sănătate aflați în lupta împotriva pandemiei COVID 19

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.