Zelenski: Nu vom accepta niciodată ultimatumurile lui Putin. Kiev, Mariupol sau Harkov nu vor accepta ocupaţia rusă

Zelenski: Invadatorii ruși nu ne pot cuceri. Oriunde a ajuns Rusia într-o țară străină, visele sunt imposibile
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări că ţara sa nu va ceda niciodată în faţa ultimatumurilor lui Vladimir Putin, iar oraşe precum Kiev, Mariupol sau Harkov nu vor accepta ocupaţia rusă, transmite Reuters.

”Avem un ultimatum cu mai multe puncte. 'Urmaţi-l şi apoi noi vom pune capăt războiului'. Ucraina nu poate accepta niciun ultimatum din partea Rusiei”, a declarat, luni, Zelenski.

„'Dă-ne Harkov, Mariupol, Kiev!'. Nici Harkov, nici rezidenții din Mariupol, nici locuitorii Kievului, nici președintele, nu vor putea face asta”, a a mai spus Zelenski despre ultimatumurile transmise de Moscova, potrivit BBC.

Zelenski a mai amintit că locuitorii din orașele ocupate Melitopol, Berdiansk și Herson protestau și ridicau steagul Ucrainei în momentul în care au intrat rușii.

„Vor să ne distrugă pe toți?”, a intrebat Zelenski, precizând că doar în această situație vor fi îndeplinite cererile Kremlinului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Președintele ucrainean insistă că întâlnirea sa cu Putin este necesară pentru a pune capăt războiului. ”Cred că, fără această întâlnire, este imposibil să înţelegem deplin lucrul de care ei (ruşii) sunt pregătiţi pentru a opri războiul”, a declarat el.

Zelenski se declară pregătit să negocieze cu Putin inclusiv cu privire la Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi cu privire la regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din Donbas (est), potrivit News.ro.

Însă el cere, în prealabil, ”garanţii de securitate” şi ca Ucraina să nu fie ”distrusă” pentru a se preda.

Zelenski a mai spus care vrea să implice poporul ucrainean în deciziile rezultate în urma negocierilor între Ucraina şi Rusia și s-a angajat ca orice modificare a Constituţiei în vederea unei garantări a securităţii ţării să fie adoptată prin referendum.

”Acesta este un proces lung, care va fi decis de către Parlamentul şi poporul ucrainene”, a subliniat Zelenski.

Rusia se opune unei aderări la NATO a Ucrainei, prevăzută în Constituţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.