Zeci de migranți prinși într-un tunel săpat pe sub frontiera Ungariei su Serbia

Imigranti
police.hu

Poliţia ungară a anunţat vineri că a descoperit 44 de migranţi într-un tunel ”clandestin” săpat pe sub frontiera cu Serbia, aparent menit să evite gardul de sârmă ghimpată ridicat de Viktor Orban între cele două ţări, relatează AFP.

Cele 44 de persoane de aflau în tunelul ascuns în plină natură, în apropiere Asotthalom, o comună situată în sudul Ungariei, la frontiera cu Serbia, precizează poliţia într-un comunicat.

Contactată de AFP, poliţia nu a precizat nici naţionalitatea persoanelor arestate şi nici circumstanţele descoperirii.

Alt tunel, de acelaşi tip - dar gol - a fost descoperit la o distanţă de 30 de kilometri, în apropiere de oraşul de frontieră Csikeria, se mai arată în comunicat, informează News.ro.

În plin val al migraţiei, în 2015, când sute de mii de migranţi au tranzitat Ungaria, Guvernul suveranistului Viktor Orban a construit o barieră parţial electrificată de-a lungul frontierei cu Serbia şi Croaţia, cu scopul de a împiedica intrarea ilegală în ţară a migranţilor.

Citește și
Afgani
Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Cele două tuneluri au fost ”săpate manual, nu erau susţinute şi puneau în pericol viaţa potenţialilor utilizatori”, se arată în comunicat.

Poliţia precizează că în ambele cazuri intrările/ieşirile erau camuflate cu vegetaţie.

Tunelul în care au fost descoperiţi migranţi avea o lungime de 34 de metri, iar celălalt de 21,7 metri, însă ”nu a fost folosit”, potrivit aceleiaşi surse.

Guvernul Orban este cunoscut, din 2015 încoace, printr-un discurs vindicativ împotriva primirii migranţilor din afara europei şi printr-o serie de măsuri de înăsprire a politicii migratorii a ţării.

Sârma ghimpată şi supraveherea consolidată la frontiera Ungariei au rărit tentativele de trecere, pe care le-au făcut mai periculoase.

Budapesta a înfiinţat două tabere în apropierea frontierei cu Serbia, pentru migranţi care vor să ceară azil.

Numărul migranţilor primiţi în aceste zone de tranzit a scăzut puternic, potrivit unor organizaţii de apărarea drepturilor omului, care denunţă totodată condiţiile examinării cererior de azil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ungaria s-a retras din Eurovision 2020. Care ar putea fi motivul: concursul e ”prea gay”
Ungaria s-a retras din Eurovision 2020. Care ar putea fi motivul: concursul e ”prea gay”

Ungaria s-a retras din concursul Eurovision din 2020, fără să ofere, deocamdată, o explicație oficială.

Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat
Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, au prins un cetăţean român care transporta cu un microbuz, din apropierea graniţei cu Serbia spre frontiera cu Ungaria, 12 cetăţeni afgani care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Autoritățile ungare le-au declarat război șoferilor români. Cozile la vamă sunt uriașe
Autoritățile ungare le-au declarat război șoferilor români. Cozile la vamă sunt uriașe

Cu viteza melcului se mișcă de patru zile autocamioanele care vor să iasă din România prin vămile din vestul țării. Conducătorii auto sunt nevoiți să stea la coadă chiar și zece ore.

Orban vs Orban. Glume în presa din Ungaria pe seama numelor celor doi premieri
Orban vs Orban. Glume în presa din Ungaria pe seama numelor celor doi premieri

„Premierul României, Ludovic Orban, și premierul Ungariei, Viktor Orban, sunt una și aceeași persoană?”

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.