Zeci de femei afgane protestează la Kabul. Ele cer să li se respecte drepturile și să fie oprite ”asasinatele”

proteste afganistan
Shutterstock

Zeci de femei afgane au manifestat marţi la Kabul, cerând să li se respecte drepturile şi oprirea ”asasinatelor” talibane vizând membri ai fostului regim, o manifestaţie înteruptă rapid de combatanţi islamişti, relatează AFP.

 

Aproximatv 30 de femei tinere, reunite în apropierea unei moschei mari, în centrul capitalei afgane, au defilat câteva sute de metri strigând ”Dreptate!”, după care au fost oprite, transmite News.ro.

Talibanii au reţinut scurt timp mai multe jurnaliste care acopereau manifestaţia şi le-au confiscat camerele şi aparatele de fotografiat, pe care le-au dat înapoi acestora după ce au şters imaginile.

”Cer lumii să le spună talibanilor să oprească crimele”, a declarat AFP una dintre manifestante, Nayera Koahistani.

Citește și
talibani
20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

”Vrem libertate, vrem dreptate. Pentru a mia oară, vrem ca această grupare să-şi oprească maşina criminală. Foşti membri ai armatei şi angajaţi guvernamentali sunt ameninţaţi în mod direct”, declară altă manifestantă, Laila Basam.

Organizatoarele manifestaţiei au îndemnat pe reţele de socializare la proteste faţă de ”ucideri misterioase ale unor tineri, mai ales foşti militari afgani”.

Potrivit ONU şi ONG-urilor Amnesty International (AI) şi Human Rights Watch (HRW), există acuzaţii credibile cu privire la execuţii sumare sau dispariţii forţate ale peste 100 de foşti agenţi din cadrul poliţiei şi serviciilor de informaţii după ce talibanii au preluat puterea, la jumătatea lui august.

Altă manifestaţie a femeilor, care cereau respectarea dreptului lor la educaţie şi la muncă, avea loc simultan la Kabul.

Majoritatea manifestaţiilor în Afganistan sunt interzise de către talibani, mai puţin atunci când, rareori, motivele acestor adunări le sunt favorabile.

Talbanii, care caută să obţină recunoaşterea internaţională, s-au angajat să guverneze mai puţin brutal decât în primul lor regim (1996-2001), însă femeile sunt în continuare larg excluse din funcţia publică şi nu au acces la educaţie secundară.

Talibanii au făcut recomandări prin care le cer şoferilor să nu ia femei pe distanţe lungi dacă nu sunt însoţite de către un bărbat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vladimir Putin se declară îngrijorat de situaţia securităţii la frontiera afgano-tadjikă
Vladimir Putin se declară îngrijorat de situaţia securităţii la frontiera afgano-tadjikă

Situaţia securităţii la frontiera dintre Afganistan şi Tadjikistan este motiv de îngrijorare, a susţinut luni preşedintele rus Vladimir Putin.

20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede
20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede

După aproape două decenii de război, mii de vieți pierdute ale soldaților americani și cei NATO, peste 100.000 de afgani uciși și peste 2 trilioane de dolari cheltuiți de SUA, viteza cu care talibanii au preluat controlul Afganistanului a șocat lumea.

Talibanii au început să elimine imaginile cu femei de pe panouri publicitare şi din vitrine
Talibanii au început să elimine imaginile cu femei de pe panouri publicitare şi din vitrine

Autorităţile talibane din Afganistan au început să elimine imaginile cu femei din reclame pe panourile publicitare şi din vitrine în capitala Kabul, relatează luni DPA.

Ţările islamice vor înființa un fond umanitar pentru Afganistan
Ţările islamice vor înființa un fond umanitar pentru Afganistan

Țările islamice s-au angajat, duminică, să înfiinţeze un fond umanitar pentru Afganistan, țară care se confruntă cu o criză alimentară, informează Reuters, citată de News.ro.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.