Vladimir Putin susţine că l-a întrebat în 2000 pe fostul preşedinte SUA Bill Clinton dacă Rusia ar putea adera la NATO

Vladimir Putin, Bill Clinton
Getty

Vladimir Putin a povestit în interviul acordat jurnalistului Tucker Carlson că în anul 2000, după ce a venit la Kremlin, l-a întrebat pe fostul preşedinte Bill Clinton dacă crede că este posibil ca Rusia să intre în NATO.

Președintele rus susține că, în primă fază, fostul şef al Casei Albe a răspuns pozitiv, dar apoi s-a răzgândit, la sfatul echipei sale.

Vladimir Putin a povestit că în anul 2000, la o întâlnire pe care a avut-o la Kremlin cu fostul preşedinte Bill Clinton chiar într-o încăpere alăturată celei în care i s-a luat interviul, l-a întrebat pe preşedintele american: „Bill, crezi că dacă Rusia cere să se alăture NATO, crezi că se va putea întâmpla asta?”

„Brusc, el a spus: Ştii, asta e chiar interesant. Cred că da”, a relatat Putin. „Dar seara, când ne-am întâlnit la cină, a spus: Ştii, am vorbit cu echipa mea. Nu, nu, nu e posibil acum”, a susţinut liderul de la Kremlin, potrivit News.ro.

„Puteţi să-l întrebaţi, cred că se uită la interviu, poate confirma. N-aş fi povestit asta, dacă nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat Putin încercând să fie convingător.

Citește și
nato
NATO și UE au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. Decizia care vizează flancul de est al Europei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat dacă a fost sincer şi dacă într-adevăr s-ar fi alăturat NATO, Putin a evitat un răspuns direct şi a spus: „Eu am pus întrebarea, dacă e posibil sau nu. Iar răspunsul pe care l-am primit a fost nu. Am fost sincer în demersul meu de a afla care este poziţia conducerii”.

Întrebat dacă ar fi intrat în NATO, în cazul în care răspunsul ar fi fost da, Putin a spus că în cazul acesta, ar fi început procesul de apropiere şi în cele din urmă s-ar fi putut întâmpla, dacă ar fi văzut „o dorinţă sinceră” din partea celorlalţi parteneri.

„Dar nu s-a întâmplat. Nu înseamnă nu. Ok, bine”, a comentat Putin. „Am realizat că nu suntem bineveniţi acolo”, a mai spus Putin care susţine că apoi a vrut să construiască o relaţie cu NATO într-o altă modalitate.

Trebuie să vă întrebaţi liderii voştri de ce am primit un răspuns negativ atât de categoric”, a mai declarat Putin întrebat de ce crede că a fost refuzat.

Fostul jurnalist Fox News Tucker Carlson, care în prezent lucrează pe cont propriu, a venit la Moscova şi realizat marţi seara interviul cu Vladimir Putin, pe care l-a difuzat pe site-ul său şi pe contul de X joi seara (vineri, ora României).

Interviul, primul pe care liderul de la Kremlin l-a acordat unui jurnalist occidental, durează aproape două ore şi abordează cu precădere războiul din Ucraina şi relaţia cu NATO şi SUA.

Apropiat de fostul preşedinte Donald Trump, Tucker Carlson a fost concediat anul trecut de la Fox News şi realizează interviuri pe cont propriu în general cu personalităţi controversate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce ar însemna pentru NATO revenirea la Casa Albă a lui Trump, un critic vehement al Alianței. Reacția lui Stoltenberg
Ce ar însemna pentru NATO revenirea la Casa Albă a lui Trump, un critic vehement al Alianței. Reacția lui Stoltenberg

Secretarul general al NATO a minimizat, miercuri, temerile că o realegere a fostului preşedinte american Donald Trump ar putea slăbi alianţa militară occidentală, care în prezent acordă un sprijin solid pentru Ucraina în războiul cu Rusia.

NATO și UE au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. Decizia care vizează flancul de est al Europei
NATO și UE au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. Decizia care vizează flancul de est al Europei

Germania, Olanda şi Polonia au semnat marţi un acord menit să reducă birocraţia care împiedică deplasarea transfrontalieră rapidă a trupelor şi armelor de-a lungul unuia dintre principalele coridoare ce duc de la Marea Nordului la flancul estic al NATO.

Oficiali din state NATO avertizează privind un atac al Rusiei. Ciolacu îi contrazice: Nu este cazul să ne pregătim de război
Oficiali din state NATO avertizează privind un atac al Rusiei. Ciolacu îi contrazice: Nu este cazul să ne pregătim de război

„Nu este cazul să ne pregătim de război”, dă asigurări premierul Marcel Ciolacu, după ce lideri politici și militari din Europa au avertizat în privința unui posibil război între NATO și Rusia.

De ce vorbesc liderii apărării europeni despre război? Are Rusia capacitatea de a ataca NATO? Răspunsurile specialiștilor
De ce vorbesc liderii apărării europeni despre război? Are Rusia capacitatea de a ataca NATO? Răspunsurile specialiștilor

Un val de anxietate i-a cuprins pe miniștrii apărării europene, deoarece politicienii și liderii militari cred că nato-scepticul Donald Trump ar putea fi ales ca următorul președinte al SUA – și că Rusia nu poate fi forțată sau învinsă în Ucraina.

NATO ar putea fi atacată de Rusia în ”cinci-opt ani”. ”Trebuie să reînvăţăm să trăim cu pericolul”
NATO ar putea fi atacată de Rusia în ”cinci-opt ani”. ”Trebuie să reînvăţăm să trăim cu pericolul”

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius avertizează într-un interviu acordat cotidianului Der Tagesspiegel că statele membre ale Uniunii Europene (UE) este necesar să se pregătească în vederea unui război cu Rusia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.