Vizită surprinzătoare a premierului Moldovei într-o țară prietenă cu Rusia

dorin recean
Shutterstock

Premierul moldovean Dorin Recean este așteptat săptămâna viitoare într-o vizită oficială la Budapesta, a anunțat vineri omologul maghiar Viktor Orban. Vizita are conotații speciale, dată fiind apropierea Ungariei de Rusia, dușmanul declarat al Moldovei.

Premierul moldovean Dorin Recean efectuează săptămâna viitoare o vizită oficială în Ungaria, unde se va întâlni cu omologul său maghiar Viktor Orban.

Anunțul a fost făcut vineri chiar de către premierul maghiar, printr-o scurtă propoziție rostită la postul public de radio și preluată de Hirado, potrivit căruia ”Viktor Orbán a anunţat, de asemenea, că prim-ministrul Moldovei va vizita Ungaria săptămâna viitoare”.

Ungaria se opune aderării Moldovei la UE

Vizita premierului moldovean are o conotație extrem de complexă, în condițiile în care Ungaria se opune, pe de-o parte, aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (sau cel puțin în forma ”la pachet”, alături de Ucraina), iar pe de altă parte Viktor Orban este aliatul declarat al dictatorului rus Vladimir Putin.

Rusia a devenit, de altfel, dușmanul existențial al Republicii Moldova, în contextul deciziei Chișinăului de a se rupe de Kremlin și a se alătura lumii civilizate. 

Citește și
chisinau
„Toată lumea se așteaptă să urmeze o nouă mobilizare în Federația Rusă”. Moldova, asaltată de cereri de cetățenie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fostul judecător Cristi Danileț intră în echipa Ancăi Dragu, românca numită guvernator al Băncii Naționale a R. Moldova
Fostul judecător Cristi Danileț intră în echipa Ancăi Dragu, românca numită guvernator al Băncii Naționale a R. Moldova

Abia retras din magistratură, Cristi Danileț a intrat în echipa Ancăi Dragu, românca numită la sfârșitul anului trecut guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova. Danileț deține de mai bine de un an cetățenia moldovenească.

 

„Toată lumea se așteaptă să urmeze o nouă mobilizare în Federația Rusă”. Moldova, asaltată de cereri de cetățenie
„Toată lumea se așteaptă să urmeze o nouă mobilizare în Federația Rusă”. Moldova, asaltată de cereri de cetățenie

Situație aparant bizară în Republica Moldova. Serviciile Publice din țara de peste Prut anunță că nu mai fac față avalanșei de cereri de cetățenie venite în mare parte de la ruși.

Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Gestul pe care l-a făcut în timpul revederii | FOTO
Maia Sandu, întâlnire cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Gestul pe care l-a făcut în timpul revederii | FOTO

Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut, sâmbătă, o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi cu Principele Radu la Castelul Regal de la Sâvârşina, aflat în apropierea Timişoarei.

 

Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”. „Un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova”
Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”. „Un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă Premiul „Timişoara pentru valori europene", înfiinţat în acest an pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apără valorile europene.

Maia Sandu susține că
Maia Sandu susține că "Rusia va relua încercările de destabilizare a Republicii Moldova în această primăvară"

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Rusia a încercat, în ultima vreme, să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.