VIDEO. Un bărbat din Cehia a bătut recordul mondial la înot pe sub gheață

VIDEO. Un bărbat din Cehia a bătut recordul mondial la înot pe sub gheață
Profimedia

Cehul David Vencl a înotat, marți, aproape 81 de metri sub gheață, bătând astfel recordul mondial, informează Reuters.

Inițial, tânărul de 38 de ani trebuia să înoate într-un lac glaciar din Austria. Din cauza restricțiilor anti-Covid, el a fost nevoit să schimbe locația.

Astfel, David Vencl a doborât recordul mondial într-o fostă carieră din Lahost, la 100 de kilometri nord-vest de Praga.

Bărbatul, care a intrat în apă printr-o gaură făcută în gheața groasă de aproape jumătate de metru, a bătut recordul anterior de 76,2 metri, care fusese stabilit de danezul Stig Avall Severinsen, în octombrie 2017, în sudul Groenlandei. David Vencl a înotat 81,06 metri.

Citește și
europa
Călătoriile neesenţiale în Cehia, interzise începând de sâmbătă. Până când este valabilă interdicția
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

"A fost mai rapid decât mă așteptam, m-am simțit grozav. Știam sigur că voi înota cei 80 de metri, dar, desigur, acel efort al momentului a fost singurul lucru care m-a obosit puțin", a declarat Vencl.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lista completă a țărilor europene care impun restricții pentru români. Cehia solicită test COVID negativ
Lista completă a țărilor europene care impun restricții pentru români. Cehia solicită test COVID negativ

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că românii care vor să intre pe teritoriul Cehiei trebuie să prezinte test COVID negativ la sosirea în țară.

Călătoriile neesenţiale în Cehia, interzise începând de sâmbătă. Până când este valabilă interdicția
Călătoriile neesenţiale în Cehia, interzise începând de sâmbătă. Până când este valabilă interdicția

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, începând de sâmbătă, autorităţile din Cehia au revizuit condiţiile de intrare a persoanelor pe teritoriul acestei ţări, fiind interzise toate călătoriile neesenţiale pentru cetăţenii străini.

Demisii în lanț în Cehia, după o petrecere ilegală organizată de un parlamentar
Demisii în lanț în Cehia, după o petrecere ilegală organizată de un parlamentar

O petrecere ilegală, ţinută de un parlamentar ceh, a dus la demisii în lanţ.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.