Viața de noapte în Londra. Cum încurajează autoritățile turiștii să se distreze

×
Codul embed a fost copiat

Orașele Europei au învățat să câștige miliarde de euro de pe urma turiștilor și noaptea, nu doar ziua. În Londra, de exemplu, o parte din mijloacele de transport în comun funcționează și după ce apune soarele.

După o zi foarte aglomerată, Londra se transformă când se întunecă.

La ora 20:00, oraşul se îmbracă în straie de petrecere. Tinerii încep să umple barurile. Dacă vremea le permite, stau în fața localurilor până târziu, cu câte o bere în mână.

Cei care nu încap în baruri sau caută alte distracţii, aleg de pildă autobuzele etajate.

Adevărate cluburi de noapte, cu batură şi distracţie pe patru roţi, colindă celebrele zone de distracţie din Londra: Piccadilly Circus, Trafalgar Square, Soho.

Citește și
cafenea londra
Cafeneaua în care oamenii pot plăti cât vor. Ce explicație are proprietarul
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Foarte mulţi petrecăreţi sunt turiştii care nu vor să piardă timpul dormind. Dacă nu colindă barurile, se plimbă pe străzi, unde cântăreţii ambulanţi fac atmosfera, dacă vremea le permite.

Dacă nu sunt atraşi de lumină şi distracţia barurilor, londonezii aleg alte tipuri de petreceri. De pildă, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ajutoarele ale lui Moş Crăciun au ieşit pe malul Tamisei pe role şi biciclete.

Pentru că turiştii nu se uita la bani, în special noaptea, autorităţile din Londra au decis să încurajeze toate aceste activităţi nocturne.

Viaţa de noapte aduce Londrei, anual, peste 30 de miliarde de euro. Tocmai de aceea primăria a deschis mai multe linii de transport în comun de noapte. Petrecăreţii urmând să ajungă acasă cu metroul sau cu celebrul autobuz Londonez.

Elena Magrini, expert Centre for Cities: „Mai multe linii de metrou şi câteva linii de autobuze sunt disponibile 24 de ore. Sunt folosite larg de londonezi. Este o noapte vibrantă în Londra."

Liniile de transport public au fost instituite de primărie din 2016, iar decizia a fost una înţeleaptă: metroul şi autobuzele nocturne sunt pline.

Un bilet pentru autobuz costă aproape 9 lei. La metrou, în zona centrală, turiştii plătesc 13 lei.

Străzile sunt pline de maşini pentru că noaptea nu trebuie să plătească nici o taxă pentru centrul oraşului.

700 de mii de oameni muncesc pentru distracţia nocturnă din Londra care aduce 8 la sută din întregul buget al oraşului şi reprezintă 40 la sută din industria petrecerilor de noapte din întreg regatul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au petrecut Crăciunul oamenii din toată lumea. De la plajele australiene la apele reci ale unui lac german
Cum au petrecut Crăciunul oamenii din toată lumea. De la plajele australiene la apele reci ale unui lac german

Crăciunul i-a făcut fericiți pe toți pământenii. Dacă în Australia oamenii au petrecut la plajă, într-un oraş din Germania şi-au demonstrat rezistența la o baie în apele reci ale unui lac.

Cafeneaua în care oamenii pot plăti cât vor. Ce explicație are proprietarul
Cafeneaua în care oamenii pot plăti cât vor. Ce explicație are proprietarul

O cafenea din Londra a devenit faimoasă chiar dacă nu are un meniu special.

Guvernul de la Londra respinge cererea Scoţiei privind un nou referendum de independenţă
Guvernul de la Londra respinge cererea Scoţiei privind un nou referendum de independenţă

Guvernul de la Londra a respins joi cererea premierului scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui nou referendum de independenţă, afirmând că acest scenariu ar submina rezultatul primului referendum, desfăşurat în urmă cu cinci ani, transmite Reuters.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.