Universitățile din SUA cer studenților vaccinați cu seruri neaprobate de OMS să se imunizeze din nou

vaccinare antiCovid
Getty

Universitățile americane au anunțat de mai mult timp că cer vaccinarea obligatorie pentru studenți, dar se pare că aceasta trebuie făcută cu anumite seruri.

Astfel, universitățile americane impun ca vaccinarea să fie făcută doar cu serurile aprobate de OMS. Iar acest lucru reprezintă un obstacol pentru studenții străini care nu au acces la aceste seruri.

Milloni Doshi, o tânără de 25 de ani din India, care ar trebui să-și înceapă masterul în această toamnă la Școala Afacerilor Internaționale și Publice, la Universitatea Columbia, se numără printre cei care întâmpină probleme.

Ea a fost vaccinată cu Covaxin, ser al unui producător indian, dar care nu este pe lista celor aprobate de OMS, așa cum cere Universitatea Columbia.

Reprezentanții universității i-au transmis să se imunizeze cu alt ser în momentul în care ajunge în campus, dar tânăra se teme pentru siguranța sa.

Citește și
vaccinare
Peste 2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate la nivel global. Cum stă România
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

"Mă îngrijorează faptul că trebuie să fac două vaccinuri diferite", a declarat ea, pentru The New York Times.

Din martie, în jur de 400 de universități și colegii din Statele Unite ale Americii au anunțat că vaccinarea este obligatorie pentru studenți, dar se pare că regulile au fost concepute pentru studenții americani, creând numeroase probleme celor străini.

Cei mai mulți studenți care întâmpină această problemă sunt din India și Rusia, pentru că nici Covaxin și nici Sputnik V, serul rusesc, nu au fost aprobate de OMS, iar cei din aceste țări nu au acces la Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson, trei dintre cele opt seruri aprobate de OMS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Am depășit 8 milioane de doze de vaccin administrate în România
Am depășit 8 milioane de doze de vaccin administrate în România

Autoritățile au anunțat, joi, că a fost depășit pragul de opt milioane de doze administrate în România. Mai exact, a fost atinsă cifra de 8.042.576 de doze. 

Peste 2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate la nivel global. Cum stă România
Peste 2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate la nivel global. Cum stă România

Peste două miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate până acum pe plan global, potrivit unui bilanţ realizat, joi, de AFP.

Familia unui bărbat mort de trei ani a aflat că acesta a fost vaccinat anti-Covid
Familia unui bărbat mort de trei ani a aflat că acesta a fost vaccinat anti-Covid

Familia unui bărbat care a murit în urmă cu trei ani a fost anunțată de autorități că acesta a primit prima doză de vaccin anti-Covid.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.