Ungaria trimite un comando la Kabul pentru a-și recupera cetățenii. ”Nimeni nu va fi lăsat acolo”

Ungaria trimite un comando la Kabul pentru a-și recupera cetățenii. ”Nimeni nu va fi lăsat acolo”
Getty

Ungaria trimite o echipă de salvare independentă la Kabul şi nimeni nu va fi lăsat acolo, a declarat Levente Magyar, secretarul de stat ungar al Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

 

Levente Magyar a spus că numărul maghiarilor care se află în Afganistan nu este mare, astfel că aceştia vor intra cu toţii într-un singur avion, scrie Hirado.

Repatrierea a 26 dintre ei este deja asigurată, aceste persoane vor ajunge în Europa în cel mai scurt timp, a adăugat oficialul.

Pe lângă cetăţenii maghiari, statul ungar vrea să-i mai ajute şi pe afganii care de-a lungul vremurilor au fost traducătorii soldaţilor maghiari, respectiv şi pe familiile lor.

Citește și
Talibanii au început vânătoarea foștilor colaboratori NATO
Talibanii au început vânătoarea foștilor colaboratori NATO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Probabil că este vorba despre sute de persoane, “îi cunoaştem, ştim că se află în pericol de moarte, salvarea lor este datoria noastră morală”, a punctat secretarul de stat.

Cu toate acestea, nu se poate pune problema ca Ungaria să participe, la modul general vorbind, la distribuirea şi la primirea unor refugiaţi afgani, a declarat Levente Magyar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Forţele Aeriene Române au mai evacuat un român din Kabul, alți 14 au ajuns la aeroport. Operațiune a ofițerilor de informații
Forţele Aeriene Române au mai evacuat un român din Kabul, alți 14 au ajuns la aeroport. Operațiune a ofițerilor de informații

Continuă misiunea de evacuare a românilor din Afganistan. Joi noaptea, un conațional a fost dus la Islamabad, în Pakistan, alături de trei occidentali.

Talibanii au început vânătoarea foștilor colaboratori NATO
Talibanii au început vânătoarea foștilor colaboratori NATO

Teroare în Afganistan. Talibanii merg din ușă în ușă și încearcă să-i găsească pe cei care au colaborat cu NATO sau cu fostul Guvern, potrivit unui document al ONU, citat de BBC.

Moștenirea americană: Avioane și arme de ultimă generație, noul arsenal pe care au pus mâna talibanii
Moștenirea americană: Avioane și arme de ultimă generație, noul arsenal pe care au pus mâna talibanii

Odată cu preluarea controlului în Afganistan, talibanii au pus mâna și pe armele şi echipamentele lăsate în urmă de forţele afgane.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.