Un taifun puternic va lovi duminică insula Kyushu din sudul Japoniei

taifun Japonia
Agerpres

Agenţia de Meteorologie a Japoniei a avertizat sâmbătă că un taifun puternic se preconizează că va ajunge duminică la ţărmul insulei sudice Kyushu, aducând ploi „fără precedent”, iar efectele sale se vor face simţite încă din această seară.

Agenţia a declarat că ar putea emite „un avertisment special” pentru prefectura Kagoshima şi alte părţi din Kyushu, cea mai sudică insulă principală a Japoniei, încă de sâmbătă seara, cu posibilitatea unor valuri mari şi ploi abundente în regiunile respective, transmite Reuters, citată de News.ro.

Furtunile şi ploile „fără precedent” ar putea lovi zona, a declarat oficialul JMA Ryuta Kurora, la o conferinţă de presă televizată, îndemnând locuitorii de acolo să evacueze zonele înainte de a se întuneca.

Kyushu ar putea primi 500 de milimetri de ploaie duminică, în timp ce în regiunea centrală Tokai precipitaţiile ar putea fi de 300 de milimetri, prognozează agenţia.

Taifunul Nanmadol, cel de-al 14-lea al sezonului, a fost aproape de sudul insulei japoneze Minami-Daito, îndreptându-se spre nord-vest cu 20 km pe oră sâmbătă după-amiază. Se estimează că furtuna se va curba spre est şi va trece peste Tokyo marţi, înainte de a ieşi în larg până miercuri.

Citește și
taifun Japonia
Alertă de taifun „foarte puternic”. Oamenii din sudul Japoniei sunt rugați să se adăpostească
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Televiziunile japoneze au difuzat imagini cu vânturi puternice şi ploi care se lovesc deja de lanţul de insule Okinawa din sudul Japoniei, odată cu apropierea furtunii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai violent taifun din 2022 va lovi China. Aeroporturile din Shanghai au fost închise și zborurile au fost anulate
Cel mai violent taifun din 2022 va lovi China. Aeroporturile din Shanghai au fost închise și zborurile au fost anulate

Toate zborurile către cele două aeroporturi internaționale ale celui mai mare oraș din China au fost anulate, în timp ce Shanghai se pregătește pentru cel mai violent taifun din 2022.

Alertă de taifun „foarte puternic”. Oamenii din sudul Japoniei sunt rugați să se adăpostească
Alertă de taifun „foarte puternic”. Oamenii din sudul Japoniei sunt rugați să se adăpostească

Un taifun „foarte puternic”, Muifa, se apropie, duminică, de mai multe insule.

Cel puțin 3 morți și 8 persoane dispărute după ce un taifun a lovit Coreea de Sud
Cel puțin 3 morți și 8 persoane dispărute după ce un taifun a lovit Coreea de Sud

Cel puţin trei persoane au murit în Coreea de Sud, după ce un taifun a lovit ieri coasta de sud a țării. Alte opt persoane sunt date dispărute.

Puternicul taifun Hinnamnor se apropie de sud-vestul Japoniei
Puternicul taifun Hinnamnor se apropie de sud-vestul Japoniei

Autoritatea meteorologică niponă a anunţat că taifunul Hinnamnor s-ar putea apropia luni seara de insula principală Kyushu din sud-vestul Japoniei.

Bilanţul taifunului Rai a crescut la 388 de morţi, fiind unul dintre cele mai puternice care a lovit Filipine în ultimii ani
Bilanţul taifunului Rai a crescut la 388 de morţi, fiind unul dintre cele mai puternice care a lovit Filipine în ultimii ani

Taifunul Rai, unul dintre cele mai puternice care a lovit Filipine în ultimii ani, a lăsat în urmă cel puţin 388 de morţi, a anunţat luni guvernul.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.