Trump își va testa abilitățile de pilot de curse în fața a 100.000 de oameni

trump

Preşedintele Donald Trump îşi va testa abilităţile de pilot de curse, duminică, în Florida, când va face un tur cu limuzina sa prezidenţială numită "The Beast", la Daytona 500, prestigioasa cursă NASCAR, scrie Reuters.

Trump şi-a reluat turneul electoral american după ce Senatul l-a achitat în procesul de destituire din funcţie. Astfel, el va da starul cursei anuale a National Association for Stock Car Auto Racing (NASCAR).

Preşedintele este aşteptat să facă un tur de pistă şi să spună celebra replică: "Şoferi, porniţi motoarele" la Daytona International Speedway, în faţa a cel puţin 100.000 de persoane, transmite News.ro.

Mulţi dintre membrii Partidului conservator, din care face parte şi Trump, sunt fani ai curselor NASCAR, iar prezenţa sa pe această pistă are două beneficii electorale: el va putea să-şi afişeze un banner în zona cursei şi să-şi facă reclamă televizată în timpul întrecerii al postul de ştiri Fox News.

"Fanii NASCAR sunt patrioţi care îl susţin pe preşedinte în număr foarte mare, aşa încât vrem să vorbim direct cu ei despre cum putem să păstrăm America măreaţă în timpul Marii Curse", a spus managerul de campanie Brad Parscale.

Citește și
trump
ALERTĂ la Casa Albă! Un bărbat a vrut să-l asasineze pe Donald Trump
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Anterior, au mai participat la un astfel de eveniment preşedinţii Ronald Reagan, George H.W. Bush şi George W. Bush. Florida se numără printre statele care au votat fie cu democraţii, fie cu republicanii, la alegerile prezidenţiale. Actualul preşedinte a câştigat acest stat la ultimele alegeri, în această regiune el practicând golf şi având o locuinţă care este în prezent considerată reşedinţă oficială.

Trump plănuieşte să organizeze campanii de strângere de fonduri şi turnee electorale în statele din vestul SUA.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Donald Trump: Epidemia de coronavirus va dispărea probabil în aprilie, din cauza căldurii
Donald Trump: Epidemia de coronavirus va dispărea probabil în aprilie, din cauza căldurii

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că epidemia cu coronavirus va dispărea probabil în aprilie din cauza căldurii, salutând totodată din nou reacţia liderilor chinezi, relatează AFP.

ALERTĂ la Casa Albă! Un bărbat a vrut să-l asasineze pe Donald Trump
ALERTĂ la Casa Albă! Un bărbat a vrut să-l asasineze pe Donald Trump

ALERTĂ la Casa Albă! Un bărbat a vrut să-l ASASINEZE pe Donald Trump!

Alertă la Casa Albă, după ce un bărbat a amenințat că îl asasinează pe Donald Trump
Alertă la Casa Albă, după ce un bărbat a amenințat că îl asasinează pe Donald Trump

Un bărbat din Florida, Statele Unite, înarmat cu un cuțit, a fost arestat în apropiere de Casa Albă, după ce a amenințat că îl va ucide pe Donald Trump.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.