Trump a recunoscut pentru prima dată că Biden a câștigat alegerile, dar își menține acuzațiile de fraudă

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a recunoscut public pentru prima dată, duminică, faptul că rivalul său democrat, Joe Biden, a câştigat alegerile din 3 noiembrie, deşi i-a atribuit victoria unei presupuse fraude.

"A câştigat pentru că alegerile au fost Falsificate", a postat preşedintele republican pe Twitter, potrivit Agerpres.

Într-un alt tweet postat ulterior, după mai mult de o oră, preşedintele republican în vârstă de 74 de ani a scris: "A câştigat doar în ochii FAKE NEWS MEDIA. Nu recunosc NIMIC! Avem un drum lung de parcurs. Acesta a fost un scrutin FALSIFICAT!''.

Trump a susţinut că alegerile au fost falsificate prin buletine de vot "ilegale", făcând aluzie la buletinele de vot trimise prin poştă pe care le-a criticat fără temei ca fiind vulnerabile la frauda electorală. El a insistat, de asemenea, că observatorilor republicani ai alegerilor li s-a refuzat pe nedrept accesul pentru a urmări procesul de despuiere a urnelor la unele secţii.

Procese intentate în mai multe state cheie

 

Citește și
Donald Trump
Donald Trump nu renunță să creadă că va fi din nou președintele SUA: „Timpul ne va spune”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Stafful său de campanie a intentat procese în mai multe state cheie, însă unele dintre ele au fost respinse rapid. Au crescut îngrijorările că disputa ar putea complica procesul de transfer al puterii.

În cursa pentru Casa Albă, un candidat câştigător trebuie să obţină cel puţin 270 din 538 de voturi ale Colegiului Electoral alocate celor 50 de state şi districtului Columbia. Candidatul care câştigă votul popular într-un stat obţine voturile electorale ale acelui stat, de obicei după principiul ''câştigătorul ia totul''.

Potrivit proiecţiilor principalelor mass-media din ţară, Biden, fost vicepreşedinte în mandatul predecesorului lui Trump, Barack Obama, a obţinut un total de 306 voturi electorale, în comparaţie cu 232 pentru Trump. Însă liderul republican nu şi-a recunoscut încă înfrângerea şi s-a dedicat răspândirii teoriilor conspiraţiei despre o presupusă fraudă electorală, fără să aducă probe.

Sâmbătă, mii de susţinători ai săi au mărşăluit în centrul Washingtonului pentru a protesta împotriva acestei presupuse fraude electorale la un miting care a dus la violenţe noaptea târziu împotriva detractorilor acestuia.

Preşedintele ales va depune jurământul pe 20 ianuarie 2021, dată prevăzută în Constituţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Susținătorii lui Donald Trump au protestat în Washington față de rezultatul alegerilor
Susținătorii lui Donald Trump au protestat în Washington față de rezultatul alegerilor

Susținătorii lui Donald Trump au ieșit în număr mare pe străzile din Washington ca să protesteze față de rezultatele alegerilor prezidențiale, care, spun ei, au fost fraudate.

Donald Trump nu renunță să creadă că va fi din nou președintele SUA: „Timpul ne va spune”
Donald Trump nu renunță să creadă că va fi din nou președintele SUA: „Timpul ne va spune”

„Timpul ne va spune cine va fi la Casa Albă în ianuarie".

Trump ia în calcul pentru prima dată înfrângerea în fața lui Biden. „Timpul va decide”
Trump ia în calcul pentru prima dată înfrângerea în fața lui Biden. „Timpul va decide”

După mai bine de o săptămână de la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Donald Trump a făcut prima declarație publică legată de o posibilă tranziție de putere la Casa Albă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.