Tehnologia prin care locuitorii unei insule izolate transformă lumina solară şi aerul în apă potabilă

Insula

Locuitorii unei mici insule din largul coastelor Timorului de Est, care s-au confruntat timp îndelungat cu lipsa apei potabile, nu vor mai avea astfel de probleme grație unei tehnologii care utilizează doar aer şi energie solară, informează Reuters.

Acea tehnologie inovatoare utilizează puterea solară pentru a absorbi vaporii de apă din aer, pe care îi transformă apoi în apă potabilă, cu scopul de a reduce poluarea cu deşeuri din plastic şi de a oferi astfel o resursă regenerabilă de apă potabilă acelei mici comunităţi umane de pe insula Atauro, ce dispune de o bogată biodiversitate.

"Oamenii care trăiesc pe insula Atauro nu aveau în trecut posibilitatea de a bea apă proaspătă care să nu fie îmbuteliată în recipiente din plastic", a declarat Rob Bartrop, director financiar al Zero Mass Water, compania americană aflată la originea acestei tehnologii.

"Pentru prima dată, ei dispun acum de o sursă regenerabilă de apă, pe care vor putea să se bazeze în viitor", a adăugat el pentru Thomson Reuters Foundation.

Creşterea populaţiei şi schimbările climatice pun o presiune tot mai mare pe rezervele limitate de apă dulce ale planetei noastre, iar penuriile de apă au început să se agraveze şi să fie înregistrate din Orientul Mijlociu până în Asia şi America Latină, au anunţat luna trecută oamenii de ştiinţă.

Citește și
hong kong
Bombe artizanale în incinta unui colegiu din Hong Kong. Erau „gata de utilizare”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

La fel ca multe insule asemănătoare din acea regiune, insulei Atauro îi lipseşte infrastructura de extragere şi distribuţie a apei potabile, iar cei 10.000 de locuitori ai săi depind de apa din precipitaţii şi de proviziile îmbuteliate transportate pe mare pentru a le asigura nevoile de consum.

Noul proiect, implementat în colaborare cu ONG-ul american Conservation International, a început să funcţioneze în luna iunie şi foloseşte un material special pentru a absorbi vaporii de apă din aer, care sunt apoi transformaţi în apă potabilă.

Proiectul, care reduce şi deşeurile din plastic de pe insula Atauro, produce deja 12.000 de litri de apă potabilă pe lună.

Tehnologia creată de Zero Mass Water este folosită acum în şcoli, locuinţe şi sedii de companii din peste 35 de ţări, însă proiectul din Atauro este unul dintre primele din lume care au fost create pentru a acoperi nevoile de apă potabilă ale unei comunităţi întregi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vulcanul din Noua Zeelandă, prea activ pentru recuperarea trupurilor victimelor. VIDEO
Vulcanul din Noua Zeelandă, prea activ pentru recuperarea trupurilor victimelor. VIDEO

Activitatea vulcanică pe White Island din Noua Zeelandă a continuat miercuri, iar poliţia nu a putut interveni pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite aflate încă pe insulă după erupţia de luni, relatează DPA.

Bombe artizanale în incinta unui colegiu din Hong Kong. Erau „gata de utilizare”
Bombe artizanale în incinta unui colegiu din Hong Kong. Erau „gata de utilizare”

Poliţia din Hong Kong a anunţat luni seara că a dezamorsat două bombe artizanale în incinta unui colegiu din Hong Kong şi a deschis o anchetă pentru a stabili dacă acestea au legătură cu protestele antiguvernamentale din insulă, relatează AFP.

Erupţia vulcanică din Noua Zeelandă. Șase morţi, 31 de răniţi grav şi opt dispăruţi. VIDEO
Erupţia vulcanică din Noua Zeelandă. Șase morţi, 31 de răniţi grav şi opt dispăruţi. VIDEO

Cel puțin șase persoane au murit, 31 au fost grav rănite și opt sunt în continuare dispărute în urma erupției vulcanice de pe Insula Albă din Noua Zeelandă.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.