Țara în care un cântăreț a fost condamnat la moarte prin spânzurare din cauza unei melodii

muzician
Idris Ibrahim

Un tribunal islamic din nordul Nigeriei a condamnat la moarte un muzician acuzat de blasfemie la adresa profetului Mohamed, au anunţat luni autorităţile judiciare din oraşul Kano.

Un tribunal care aplică Sharia - legea islamică în vigoare în numeroase state cu majoritate musulmană din nordul Nigeriei - l-a condamnat pe Yahaya Aminu Sharif la moarte prin spânzurare pentru insultarea profetului într-unul dintre cântecele sale, a declarat pentru AFP Baba-Jibo Ibrahim, purtător de cuvânt al autorităţilor judiciare locale, potrivit Agerpres.

''A cântat o melodie în care l-a insultat pe profet. Tribunalul l-a găsit vinovat şi a fost condamnat la moarte'', a declarat pentru DPA secretarul executiv al Comitetului pentru Cenzură din statul Kano, Ismaila Na Abba Afakallah.

Condamnat pentru o melodie pe WhatsApp

 

Condamnatul, Yahaya Sharif, în vârstă de 22 de ani, ar fi difuzat melodia pe WhatsApp în luna martie. El poate ataca verdictul în instanţă, notează DPA.

Citește și
Moarte cumplită pentru un motociclist, în București. Cum s-a întâmplat
Moarte cumplită pentru un motociclist, în București. Ce s-a întâmplat
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Procesul s-a desfăşurat în spatele uşilor închise, iar acuzatul ''a pledat vinovat'', a declarat Baba-Jibo Ibrahim, care a dat asigurări că artistul a avut acces la asistenţă juridică.

În oraşul Kano au avut loc proteste în urma difuzării pe reţelele de socializare a melodiei aflată la originea acestei condamnări. Manifestanţii au incendiat casa familiei artistului şi au defilat pe străzile oraşului solicitând arestarea acestuia.

Instanţele din regiune responsabile pentru aplicarea legii Sharia au pronunţat anterior pedepse cu moartea pentru adulter, omor sau homosexualitate. Potrivit DPA, o singură execuţie a avut loc până acum, iar unora dintre cei găsiţi vinovaţi le-au fost amputate membre.

Este a doua oară când a fost pronunţată o condamnare la moarte pentru blasfemie după ce mai multe state din nordul Nigeriei au adoptat la începutul anilor 2000 o versiune strictă a Sharia, notează AFP. Abdul Nyass, un cleric care aparţinea aceleiaşi frăţii sufite ca şi artistul, a fost condamnat anterior la moarte pentru blasfemie de un tribunal islamic din Kano, în 2015.

Tribunalele islamice din nordul Nigeriei funcţionează în paralel cu sistemul judiciar de stat.

Peste jumătate din populaţia Nigeriei este musulmană, iar circa 45%, creştină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O fetiță de 9 ani e în comă, după ce a mers la scăldat. Imaginile, surprinse de camerele de supraveghere
O fetiță de 9 ani e în comă, după ce a mers la scăldat. Imaginile, surprinse de camerele de supraveghere

O fetiță de numai 9 ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost la scăldat și nu a reușit să mai iasă la suprafață.

Moarte cumplită pentru un motociclist, în București. Ce s-a întâmplat
Moarte cumplită pentru un motociclist, în București. Ce s-a întâmplat

Sfârșit brutal miercuri noapte în Capitală pentru un motociclist de 26 de ani. Tânărul a izbit cu putere o mașină care i-a apărut în față într-o intersecție în care el avea prioritate, după cum spun polițiștii.

Declarația uluitoare a unei femei care ar putea fi spânzurată după ce soțul ei a fost găsit mort
Declarația uluitoare a unei femei care ar putea fi spânzurată după ce soțul ei a fost găsit mort

O britanică de 54 de ani, Samantha Jones, din Somerset, riscă să fie condamnată la moarte, prin spânzurare, fiind acuzată că și-a ucis soțul, John, de 63 de ani, în Malaysia, unde cei doi locuiau.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.